Părintele Patriarh Daniel: „Harul lui Dumnezeu se dăruiește celor care sunt smeriți, ascultători și harnici”
În Duminica a 18-a după Pogorârea Duhului Sfânt, Părinte Patriarh Daniel a săvârșit Sfânta Liturghie în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței patriarhale.
În această zi, în cadrul Sfintei Liturghii a fost lecturat textul Evangheliei de la Luca din capitolul 5, versetele de la 1 la 11, în care este relatată pescuirea minunată.
Cu acest prilej, în cuvântul de învățătură rostit, Părintele Patriarh a subliniat trei învățături „de mare folos pentru înțelegerea tainei Bisericii, dar și pentru înțelegerea vieții creștine. Pescuirea aceasta minunată care ne arată taina Bisericii lui Hristos este deosebit de semnificativă”.
„În primul rând, pescuirea minunată din Evanghelia de astăzi înseamnă pregătirea ucenicilor lui Iisus pentru a deveni pescari de oameni, adică slujitorii lui Hristos și ai Bisericii Sale. În al doilea rând, înțelegem că, de fapt, corabia de pe mare, din care Iisus predica mulțimilor Evanghelia, este prefigurarea Bisericii lui Hristos. Mulțimea peștilor adunați în corabie prefigura mulțimea credincioșilor care se vor aduna în Biserica lui Hristos ca urmare a lucrării de propovăduire a Evangheliei de către Sfinții Apostoli. În al treilea rând, înțelegem că în lucrarea de slujire a Bisericii contează mai întâi Harul sau Slujitorul Dumnezeu și apoi priceperea omenească”, a spus Părintele Patriarh arătând că „Harul lui Dumnezeu se dăruiește celor care sunt smeriți, ascultători și harnici”.
Patriarhul României a mai vorbit despre faptul că „Sfântul Apostol Petru nu era convins că va fi o pescuire bogată, ci doar a ascultat din smerenie față de învățătorul său și a dus corabia mai în adânc și a aruncat mrejele. Atunci Petru s-a arătat ca fiind un ucenic ascultător, smerit și împlinitor al poruncilor Mântuitorului Iisus Hristos. Pentru că a fost smerit și ascultător și a împlinit porunca Mântuitorului Iisus Hristos a văzut în mod neașteptat minunea pescuirii minunate, și anume mulțimea peștilor care s-au prins într-un timp foarte scurt”.
Nu în ultimul rând, Părintele Patriarh a spus că, „atunci când s-au ostenit mult și nu s-a împlinit ceea ce au dorit, ucenicii s-au smerit. Și pentru că erau nu doar în stare de oboseală, ci și în stare de multă și adâncă smerenie, Dumnezeu în mod neașteptat le-a răsplătit smerenia care a venit din multă osteneală și din recunoașterea smerită a limitelor lor [...]. Trebuie să învățăm că foarte adesea eșecul împlinirii unui plan sau unui program poate să aducă multă smerenie care deschide sufletul omului spre primirea Harului lui Dumnezeu”.