În cuvântul de învăță­tură, Preafericitul Pă­rin­te Patriarh Daniel a subliniat că „ceea ce ne reține atenția în mod deosebit în Evan­ghelia de astăzi sunt iubirea milostivă a lui Dumnezeu arătată în Iisus Hristos și credința puternică a orbului care I-a cerut lui Iisus să-l vindece”.

În continuare, Patriarhul Româ­niei a explicat că Iisus nu este indiferent la suferința celor bolnavi: „După ce acest om nevăzător sau orb s-a apropiat de Iisus, El l-a întrebat: «Ce voiești să-ți fac?» (Luca 18, 41), iar orbul a răspuns: «Doam­ne, să văd!» (Luca 18, 41). În auzul tuturor, orbul cere, de fapt, ceea ce nimeni altul dintre oameni nu-i poate da, decât numai Iisus Na­zarineanul, adică sănăta­tea ochilor sau vederea. Atunci, Iisus i-a zis orbului: «Vezi! Credința ta te-a mântuit» (Luca 18, 42). În clipa aceea, i s-au deschis orbului ochii și îndată a văzut și mergea după Iisus. Prin această vindecare înțe­legem că Domnul Iisus Hristos nu este indiferent la suferința celor bolnavi, că El ascultă mai ales acele cereri sau rugăminți ale bolnavilor care izvorăsc din credință puternică și rugăciune stăruitoare. Adesea, Iisus, înainte de vindecarea unor bolnavi, vrea să constate cât de mare este credința lor. De ce? Pentru ca ei să conlucreze cu El în vindecare, adică să participe cu toată voința și dorința lor la primirea darului sănătății depline. Cu alte cuvinte, Iisus voiește ca, odată cu refacerea sănătății oamenilor, să se refacă și legătura personală a acestora cu Dumnezeu, Izvorul vieţii și al tuturor darurilor benefice pentru om. De aceea, Iisus îl întreabă pe orb: «Ce voiești să-ți fac?», nu: «Ce voiești să-ți dau?» ­Deci, Iisus nu dăruiește omului daruri materiale exterioare lui, ci îi schimbă starea vieţii, îl ridică pe om din starea rea în care acesta se află la o stare bună, la o viață nouă binecuvân­tată”.

De asemenea, Preafericitul P­ă­rinte Patriarh Daniel a arătat că pentru Dumnezeu boala nu este o fatalitate. „În milostivirea Sa, Iisus ascultă chiar și pe cel pe care oamenii îl certau ca să tacă, adică pe orbul care striga tare: «Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă!» Cei ce-i spuneau orbului de la Ierihon să nu-L strige pe Iisus erau oameni prea obișnuiți cu fatalitatea unei boli cronice, incurabile. Totuși, credința și speranța orbului care-și dorea vindecarea au biruit ispita de a considera boala ca fiind o fatalitate ce trebuie acceptată cu resemnare. Domnul Iisus Hristos nu consideră boala omului o fatalitate sau o stare firească, deși unii s-au obișnuit cu ea, ci El este sensibil la starea de suferință sau de neîmplinire și de nefericire a omului. ­Iisus nu consideră că este firesc tot ceea ce a devenit obișnuință a oamenilor, și anume ca bolnavul să fie marginalizat sau să fie doar ajutat să supraviețuiască de pe o zi pe alta, fără a căuta stăruitor vindecarea lui deplină sau cel puțin să afle un sens duhovnicesc suferin­ței sale fizice. Mai precis, Domnul Iisus Hristos dorește ca omul să viețuiască în mod firesc, adică sănătos și bucuros, în comuniune deplină cu Dumnezeu și cu ceilalți oameni. De aceea, El a avut față de orbul din Ierihon o atitudine diferită de cea a multor oameni din jurul Lui. Iisus gândește în mod ­diferit de aceștia și nu consideră că boala este un destin orb, de ne­schimbat, sau o fatalitate, ci El vindecă pe cei bolnavi și schimbă viața lor, aduce bucurie acolo unde este suferință și durere, aduce comuniune acolo unde este singură­tate, ridică demnitatea umană când aceasta este decăzută, diminuată, desconsiderată și umilită”, a spus Preafericirea Sa.

La final, Întâistătătorul Bisericii noastre a evidențiat că orbul de la Ierihon devine dascăl pentru toți cei care au nevoie de vindecare. „După ce a fost vindecat de orbire fizică orbul de la Ierihon urma pe Iisus și slăvea pe Dumnezeu. Astfel, el a devenit un dascăl al cre­dinței, al rugăciunii și al recunoș­tinței. Văzând rugăciunea lui, Bi­serica a învățat să stăruie în rugăciune, invocând mila sau iubirea milostivă a lui Dumnezeu pentru vindecarea bolnavilor. Să ne rugăm și noi stăruitor Domnului nostru Iisus Hristos ca și orbul de la Ierihon, cu credință pu­terni­că, în vreme de suferință sau în vreme de încercare, zicând: «Doam­ne, miluiește-mă!» Astfel, vom vedea duhovnicește prezența lui Hristos lângă noi, vom auzi duhovnicește cum ne cheamă tainic spre El, pe noi, cei aflați la marginea drumului vieţii, și vom simți cum ne vindecă și ne ia cu El pe calea mântuirii, pentru a mărturisi în lume iubirea Prea­sfintei Treimi”, a precizat Prea­fe­ricitul Părinte Patriarh Daniel.