Părintele Patriarh Daniel: „La Cina cea de Taină, Iisus Hristos a înlocuit Paștile vechi cu Paștile noi”

Patriarhia Română

Părintele Patriarh Daniel: „La Cina cea de Taină, Iisus Hristos a înlocuit Paștile vechi cu Paștile noi”

„Paștile vechi, iudaice, sărbătoreau ieșirea poporului ales condus de Moise din Egipt și trecerea prin Marea Roșie. Paștile noi înseamnă trecerea lui Hristos prin sângele Crucii sau jertfa Crucii și eliberarea, nu din robia Egiptului, ci din robia păcatului, a iadului și a morții prin înviere”, a explicat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la predica rostită joi, 13 aprilie, în Catedrala Patriarhală.

Paștele nou mai poartă numele de Paștile Noului Legământ, al Noului Testament sau Paștile Legii noi. Patriarhul Daniel a explicat cum a fost instituit Paștele Nou.

„La sfârșitul momentului de serbare a Paștilor iudaice, către sfârșitul mesei care însemna atunci ierburi amare și azime, Mântuitorul a luat pâinea, a mulțumit lui Dumnezeu, a binecuvântat-o și a frânt-o, zicând: ‹Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu, Care pentru voi se frânge spre iertarea păcatelor›”.

„Apoi a luat cupa de vin și a zis: ‹Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu al Noului Testament› sau Legământ. În limba Română s-a tradus cu ‹Sângele Meu al Legii celei noi› pentru că poporul înțelegea mai bine cuvântul ‹legii› decât ‹testament›”.

Preafericirea Sa a spus că „ceea ce instituie Iisus este o realitate cu totul nouă. Niciun evreu când a serbat Paștele nu a spus că pâinea este trupul său și vinul este sângele său”.

„Mântuitorul Iisus Hristos, spre sfârșitul Paștilor iudaice, instituie Paștile noi care este El însuși. ‹Paște› în ebraică înseamnă ‹trecere›, prin El se face trecerea din moarte la viață și de pe pământ la cer”.

„Hristos este Paștile nostru, El ne trece din lumea aceasta în care viața este amestecată cu suferința, la o viață nouă fără de moarte și suferință”.

„Hristos cel înviat din morți nu revine la viața biologică, pământească, ci El trece într-o viață nouă, cerească. El nu moare la o anumită vârstă ca Lazăr pe care l-a înviat din morți, El nu mai moare niciodată”.

Sfântul Agneț din Joia Mare

Patriarhul Daniel a explicat de ce în Sfânta și Marea Joi se pregătește Sfântul Agneț din care sunt împărtășiți cei botezați în timpul anului.

„Sfânta și Marea joi, ca zi de instituire a Sfintei Euharistii este și ziua în care Biserica pregătește Euharistia pentru toată perioada anului”.

„Agnețul sau mielul, așa cum se numește partea din prescură pe care scrie numele lui Iisus Biruitorul, se scoate astăzi, se îmbibă în vinul din potir și se pune la uscat până marți după Paști”.

„Din acest Agneț se vor împărtăși cei care se botează, adulți sau copii. Sunt botezați în apă și în Duhul Sfânt, sunt unși cu Sfântul și Marele Mir, iar în aceeași zi cel botezat primește și Sfânta Euharistie pentru a arăta că este membru deplin al Bisericii, al Trupului tainic al Lui Hristos”, spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Sfântul și Marele Mir

Tot în Joia Mare, se poate sfinți Sfântul și Marele Mir în cadrul unei Biserici Autocefale. Patriarhul Daniel a explicat credincioșilor prezenți cum se sfințește și ce conține Sfântul și Marele Mir.

„În Sfânta și Marea Joi se sfințește Sfântul și Marele Mir pregătit din peste 40 de aromate sau mirodenii”.

„Acest Sfânt și Mare Mir este sfințit de Întâistătătorul unei Biserici autocefale împreună cu membrii Sfântului Sinod”.

„Acesta se folosește pentru sfințirea altarelor și a Sfintei Mese, Antimiselor și sfințirea celor care se botează, fiind unși cu Sfântul și Marele Mir, zicându-se ‹Pecetea Darului Duhului Sfânt›”, a amintit Preafericirea Sa.

Patriarhul Daniel a încheiat predica evidențiind că „această Sfântă și Mare săptămână a Sfintelor Pătimiri este o împreună pătimire cu Hristos, ca împreună cu El să înviem din moartea păcatului și din întunericul greutăților, încercărilor și așa să putem cânta în noaptea de Paști ‹Ieri m-am îngropat cu tine, Hristoase Dumnezeule, astăzi împreună cu tine înviez din morți›”.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: