Părintele Patriarh Daniel: „Pentru a iubi pe vrăjmași, omul are nevoie de ajutorul lui Hristos”

Patriarhia Română

Părintele Patriarh Daniel: „Pentru a iubi pe vrăjmași, omul are nevoie de ajutorul lui Hristos”

Textul evanghelic al Duminicii a 19-a după Rusalii, 2 octombrie, prezintă îndemnul Mântuitorului Hristos de a-i iubi pe vrăjmași. „În Vechiul Testament exista o mentalitate populară inspirată din unele texte – la psalmii 136 și 138 – care făcea să circule în popor îndemnul ‹să iubești pe aproapele tău și să urăști pe vrăjmașul tău›. Însă Domnul Iisus Hristos aduce o schimbare radicală de atitudine: în locul urii față de vrăjmași, aduce o lege nouă, a iubirii față de vrăjmași”, a explicat Patriarhul Daniel duminică, la Paraclisul Reședinței Patriarhale.

„Prin aceasta, Mântuitorul Iisus Hristos întrece pe toți legislatorii lumii pentru că niciunul nu a poruncit să iubești pe vrăjmașii tăi”, a spus Patriarhul.

Firesc și nefiresc

Patriarhul României a precizat că „legea aceasta adusă de Mântuitorul Iisus Hristos pare oarecum nefirească: să iubești pe cel care-ți face rău”.

„De ce pare nefiresc să iubești pe vrăjmași și să faci bine celui care-ți face rău? Pentru că firescul pe care-l considerăm noi în mod obișnuit nu mai este firesc. Nu mai este natura umană creată după Chipul lui Dumnezeu, ci este natura umană robită de păcatul egoismului”.

„Păcatul a făcut ca natura umană creată de Dumnezeu să cadă de la starea harică în care se afla și să se amestece binele cu răul în viața omului. De aceea omul face bine celui ce-i face bine dar nu-i face bine celui care-i face rău, care se comportă cu vrăjmășie, cu ură, cu violență”.

Prin această schimbare pe care ne-o cere, Mântuitorul ne cheamă la înfiere, a explicat mai departe Părintele Patriarh.

„Când spune: ‹Iubiți pe vrăjmași, dați împrumut celor de la care nu mai așteptați înapoi nimic și veți fi fiii Celui Preaînalt›, Mântuitorul arată că omul este chemat la înfiere, la ridicarea din starea naturii căzute în păcat, a naturii egoiste și posesive, la starea de fiu liber duhovnicește de egoism și plin de harul lui Dumnezeu”.

Patriarhul a detaliat că înfierea făcută nouă prin Taina Sfântului Botez cere omului să aibă același comportament ca Fiul lui Dumnezeu care s-a făcut om și nu i-a blestemat pe cei care L-au răstignit, ci i-a iertat și s-a rugat pentru ei.

„Săvârșirea răului nu este conformă cu Chipul lui Dumnezeu cel Sfânt și Bun din om”, a spus Preafericirea Sa.

Iubirea vrăjmașilor, dificilă, dar nu imposibilă

Mântuitorul ne cere ceva greu de înfăptuit, la prima vedere. Dar El nu cere oamenilor mai mult decât pot ei face, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

„Pentru a iubi pe vrăjmași, omul are nevoie de ajutorul lui Hristos. Are nevoie să adune prin rugăciune în sufletul său iubirea lui Hristos milostivă și iertătoare. Nu putem împlini Evanghelia lui Hristos fără ajutorul lui Hristos, mai ales în privința acestei porunci”.

În mod practic, a adăugat Preafericirea Sa, iubirea față de vrăjmași începe cu rugăciunea pentru vrăjmași, pentru schimbarea lor în bine și pentru iertarea lor.

„Unii credincioși, sub influența multei suferințe cauzate de răutatea vrăjmașilor care, fie i-au jignit, fie i-au umilit sau păgubit, cer răzbunare. Dar vedem că Biserica are rugăciuni pentru vrăjmași în care nu cere pedepsirea și distrugerea lor, ci rugăciuni care conțin cereri de schimbare, de îndreptare, de convertire de la răutate la bunătate”.

Iertarea este sănătate

Spre finalul predicii, Părintele Patriarh a atras atenția că dacă răutatea vrăjmașilor rămâne memorată cognitiv și afectiv în suflet, ea devine o boală a sufletului: „Devine o legătură, o povară, o otravă pentru suflet”.

„Iertarea nu este doar un aspect juridic, ci unul de vindecare a sufletului rănit. Porunca iertării și a iubirii față de vrăjmași nu este doar o atitudinde morală pozitivă ci este și o stare de sănătate”, a insistat Patriarhul.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: