Părintele Patriarh Daniel a săvârşit slujba de sfințire a celor șase clopote ale Catedralei Naționale

Patriarhia Română

Părintele Patriarh Daniel a săvârşit slujba de sfințire a celor șase clopote ale Catedralei Naționale

Luni, 3 septembrie 2018, între orele 09:45 – 10:30, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârşit slujba de sfințire a celor șase clopote ale Catedralei Naționale, aflate la sol. Acestea urmează să fie montate, în zilele următoare, în turnul „Clopotniță” de pe fațada de vest a noii Catedrale Patriarhale, la o înălțime de 60 de metri, împreună cu structura lor metalică.

Sfinţirea exterioară a clopotelor, oficiată astăzi, va fi urmată de sfințirea lor interioară şi a clopotniței, după ce acestea vor fi instalate în turnul „Clopotniță”. Clopotele au apărut în China şi apoi India, cu 3000 de ani înainte de Hristos, dar erau statice – sunetul se producea prin lovire cu ciocanul. Însă, clopotele europene produc sunetul prin mișcarea liberă a clopotului şi a limbii lui (balans).

În Biserică, glasul clopotului reprezintă glasul lui Dumnezeu care cheamă pe oamenii vii la rugăciune şi comuniune, plânge pe cei decedați şi ocrotește oraşul sau satul de furtuni şi fulgere. Din punct de vedere social-cultural, clopotele Bisericilor sunt o notă specifică a culturii europene creştine.

Clopotele Catedralei Naționale au fost realizate în fabrica Grassmayr din Innsbruck, Austria, au o garanție de 15 ani și o viață (dăinuire) apreciată la peste 400 ani. Ele au fost aduse în țară în data de 19 mai 2017.

Cele 6 clopote cântăresc împreună 33 tone. Clopotul mare, dedicat „Eroilor Neamului”, are o greutate de peste 25 de tone, cu o înălțime și un diametru de circa 3 metri. Acesta va putea fi auzit pe o rază de 15 km la evenimentele și sărbătorile importante.

În ceea ce priveşte calitatea sunetelor, aceasta este asigurată prin puritatea aliajului de bronz utilizat de turnătoria din Tirol, 78% cupru electrolitic cu puritatea de 99,99% şi 22% staniu electrolitic, cu aceeaşi puritate.

Urmând tradiției creştine privind inscripționarea clopotelor, pe fiecare dintre cele șase clopote se află inscripționate: stema Patriarhiei Române, chipul în efigie al Patriarhului Daniel – sub păstorirea căruia s-a concretizat construirea Catedralei Naționale – și crucea patriarhală, precum și inscripția: „Binecuvântarea Patriarhului Daniel al României pentru Catedrala Națională – Centenar 1918 – 2018”.

Costul celor şase clopote a fost achitat exclusiv din banii Patriarhiei Române, nu din fonduri publice.

NOTĂ: Imagini video și foto (fără siglă) de la evenimentul de astăzi, precum și de la ridicarea și montarea clopotelor, vor putea fi solicitate de mass media televiziunii TRINITAS a Patriarhiei Române, respectiv Agenției de Știri BASILICA.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

Citește despre: