Părintele Patriarh Daniel: „Sfântul Calinic de la Cernica a fost rugător, milostiv și făcător de minuni încă din timpul vieții”

12 Aprilie 2021 09:45 Patriarhia Română

„A fost un sfânt rugător și milostiv și făcător de minuni încă din timpul vieții, întrucât a vindecat o mulțime de oameni bolnavi”, a spus Patriarhul Daniel la Mănăstirea Cernica despre Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica în ziua sa de cinstire.

Sfântul Calinic, alături de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, este unul dintre ocrotitorii aşezământului monahal.

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica 

În cuvântul său, rostit duminică, 11 aprilie 2021, Patriarhul l-a numit pe Sfântul Calinic „un dascăl al rugăciunii neîncetate”. Indiferent de activitatea pe care o avea, sfântul rostea neîncetat Rugăciunea inimii: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul.

„A fost nu numai un om al rugăciunii, ci și al acțiunii. A fost un foarte bun duhovnic și în același timp un stareţ foarte aprig”.

„A fost apreciat de domnitorul Țării Românești, Barbu Știrbei, care l-a rugat insistent să accepte să fie episcop al Râmnicului, deoarece Eparhia Râmnicului se afla într-o stare dificilă”, a subliniat Părintele Patriarh.

A prezis ziua în care va muri

Cu 14 zile înainte de a trece la Domnul, a prezis ziua în care va muri și anume, 11 aprilie 1868 în Sâmbăta Mare. „A cerut să fie îngropat în pridvorul bisericii mănăstirii Cernica, pe care a ctitorit-o”.

Pentru viața lui sfântă, Patriarhul Justinian Marina a propus în 1950 Sfântului Sinod ca Sfântul Calinic să fie canonizat. „Proclamarea canonizării a avut loc în 1955. Atunci osemintele lui au devenit moaștele lui și au fost mutate din pridvorul bisericii în raclă în biserică”.

Amintind de popularitatea Sfântului Calinic, Patriarhul a afirmat că sfântul era în acelaşi timp „o icoană a monahismului românesc”. „Considerăm că este și un model de bun român. El a fost susținător al Unirii Principatelor Române; el prețuia educația și cultura”, a mai spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Patriarhul s-a rugat Sfântului Calinic de la Cernica „să ne dăruiască credința lui puternică, dragostea față de Hristos, Biserică și poporul român”.

Sfântul Ioan Scărarul

În Duminica a 4-a din Postul Mare este cinstit și Sfântul Cuvios Ioan Scărarul, renumit pentru „Scara Raiului”, care este considerat un manual de viață duhovnicească. „Secole de-a rândul a fost citit în mănăstiri pentru îndrumarea călugărilor, dar apoi a început să fie citit și de credincioși și mireni postitori și rugători”, a spus Părinte Patriarh Daniel.

„Ne arată cum oamenii se pot elibera de patimi egoiste și cum pot dobândi virtuți, iar cele mai importante virtuți din cartea sa sunt smerenia și iubirea. Cu cât omul devine mai duhovnicesc, cu atât devine și mai smerit. Căci smerenia este adevărata dovadă a sfințeniei”.

„Omul care este sfânt, ascunde virtuțile virtuțile sale, este discret, se consideră pe sine mai păcătos decât ceilalți și are iubire smerită și milostivă. Este darnic și este iertător și bun, aș cum cere și Mântuitorul Hristos: Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv (Luca 6:36)”.

Evanghelia Duminicii a 4-a din Post

Referitor la textul evanghelic aferent Duminicii a 4-a din Post (Marcu 9:17-32) care prezintă Vindecarea fiului lunatic, Patriarhul României a afirmat că textul reflectă importanţa rugăciunii unită cu postul.

„Atunci când omul postește se smerește și se poate concentra mai mult în rugăciune către Dumnezeu. Transformă foamea și setea fizică în foame și sete de Dumnezeu”.

„Când omul postește și se roagă smerit, atunci el nu mai este plin de sine, de duhul egoist al sinelui, ci prin rugăciune se umple de Duhul Sfânt”.

„Și pentru că Duhul Sfânt vine în omul care se roagă fierbinte în stare de post și de smerenie, duhurile necurate se tem de prezența și lucrarea Duhului Sfânt în omul smerit”.

„De aceea, pleacă din omul stăpânit de aceste duhuri. Demonii cei necurați se tem numai de Duhul Sfânt care locuiește în oamenii smeriți și rugători. Ei sunt necurați și răi, iar Duhul Sfânt este Duhul cel curat, cel sfânt și bun”, a explicat Patriarhul Daniel.

Sfânta Liturghie în ziua de hram a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal.

Sursa: basilica.ro

Ultimele din categorie