Părintele Teodor Mera a fost înmormântat
După 45 de ani de slujire preoțească, părintele Teodor s-a mutat la cele veșnice – dar va continua să trăiască prin oamenii și prin lucrările în care a sădit, neîncetat, suflet din sufletul său.
Biserica ieșeană „Sfinții Teodori” a fost neîncăpătoare marți, pe 27 octombrie, atât în timpul Sfintei Liturghii, cât și de la ora 13.00. La fel ca și în timpul vieții, părintele Teodor Mera a adunat în jurul său un număr impresionant de credincioși, dar și de preoți slujitori – colegi, prieteni, împreună-lucrători pentru Hristos, care s-au rugat pentru sufletul său. Slujba înmormântării a fost condusă de Preasfințitul Ignatie Mureșanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române din Spania şi Portugalia. Tristețea și lumina și-au dat mâna, iar rugăciunile s-au rostit într-un singur glas.
Din parohia „Sfinții Teodori”, familie, preoți și credincioși s-au îndreptat apoi spre cimitirul „Bisericuței dintre vii”, așa cum este cunoscută Mănăstirea Podgoria Copou. După 45 de ani de slujire preoțească, părintele Teodor s-a mutat la cele veșnice – dar va continua să trăiască prin oamenii și prin lucrările în care a sădit, neîncetat, suflet din sufletul său.