Părintele Zaharia Zaharou va conferenția la Deva

Episcopia Devei şi Hunedoarei

Părintele Zaharia Zaharou va conferenția la Deva

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, miercuri, 3 octombrie 2018, de la ora 18:00, Părintele Zaharia Zaharou de la Mănăstirea „Sf. Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia, va susține conferința: Încordarea duhovnicească, mijloc de a intra în prezența dătătoare de viață a lui Dumnezeu.

Aceasta va avea loc la sala „Spiru Haret” a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara din Deva, strada Gh. Barițiu nr. 2, etajul I.

Părintele Arhimandrit Zaharia, originar din Cipru, este unul dintre cei mai profunzi trăitori și mărturisitori contemporani ai credinței ortodoxe, fiu duhovnicesc al Părintelui Sofronie Saharov care, la rândul său, a fost ucenic al Sfântului Siluan Athonitul.

Părintele Zaharia a continuat lucrarea duhovnicească începută de Părintele Sofronie la Mănăstirea Essex, Anglia, unde face apostolat atât pentru creștinii din Anglia, cât și pentru toți cei care caută o oază de spiritualitate ortodoxă.

Sursa: episcopiadevei.ro

Citește despre: