Părinţii vor învăţa să-şi educe mai bine copiii
Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Iaşi organizează în perioada 20-24 februarie un curs de îmbunătăţire a competenţelor în domeniul consilierii familiilor care au copii. Cei 25 de psihologi vor putea astfel oferi sfaturi mai bune părinţilor care au intrat în conflict cu proprii copii sau care urmăresc prevenirea consumului de tutun, alcool şi droguri.
Un număr de 25 de psihologi specialişti în educaţie, din domeniul protecţiei copilului şi din sănătate, urmează în aceste zile cursul „Formare familială în abilităţi educative privind prevenirea consumului de tutun, alcool şi droguri“, organizat de Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Iaşi şi Casa Corpului Didactic Iaşi. Potrivit reprezentantei Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Iaşi, Irina Hazincop, psihologii vor asimila cunoştinţele necesare formării la părinţi a unor abilităţi educative pentru prevenirea consumului de tutun, alcool şi droguri şi vor cunoaşte metode de dezvoltare a abilităţilor de comunicare şi rezolvare a conflictelor în mod eficient între părinţi şi copii.
De asemenea, psihologii specialişti din educaţie vor fi capabili să furnizeze părinţilor modalităţi eficiente de supraveghere a copiilor, vor putea furniza părinţilor metode de disciplinare pozitivă a copiilor, de stabilire de reguli de comportament clare şi coerente.
„Educaţia, definită în termeni foarte generali, este un proces al cărui scop esenţial este de a uşura o anumită modificare de comportament. Părinţii sunt primii profesori ai copilului, ei începând educarea lui în mediul familial. Împreună cu părinţii, şcoala îşi are rolul ei bine stabilit, intervenind în dezvoltarea primară a copilului. În acest context, consilierea părinţilor în scopul îmbunătăţirii relaţiilor cu proprii copii, după principii ştiinţifice de psihopedagogie, devine o necesitate“, a declarat Irina Hazincop. Ea a subliniat că părinţilor le revine rolul esenţial în creşterea copiilor, asigurându-le acestora nu numai existenţa materială, ci şi un climat familial afectiv şi moral. În opinia acesteia, rolul de părinte implică foarte multe cunoştinţe şi abilităţi necesare zi de zi.
„Problema este că aceste cunoştinţe şi abilităţi nu sunt înnăscute sau nu apar atunci când devii părinte. Fiecare dintre noi învăţăm să fim părinţi de la cei din jurul nostru, de la părinţii noştri, din informaţiile pe care le auzim sau le citim. Uneori însă, ceea ce învăţăm interacţionând cu ceilalţi nu este suficient pentru a fi părintele de care copilul are nevoie pentru a se dezvolta şi pentru a creşte sănătos fizic şi mental“, a explicat Irina Hazincop.