Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” – Hermeziu şi-a serbat hramul
Luni, 21 mai, în calendarul Bisericii noastre au fost pomeniţi Sfinții Împărați, întocmai cu apostolii, Constantin și mama sa, Elena. Cu această ocazie, Parohia Hermeziu-Trifeşti, din judeţul Iaşi, şi-a prăznuit ocrotitorii.
Duminică, 20 mai 2018, în biserica parohiei a fost săvârşită slujba Vecerniei unită cu Litia de către un sobor de preoţi în frunte cu părintele Ioan Pralea de la parohia „Sfântul Mare Mucenic Mina şi Sfântul Vasile cel Mare” Probota, preşedintele Cercului pastoral-misionar numărul 10 al Protopopiatului Iaşi 1.
La finalul slujbei, cuvântul de învăţătură a fost rostit de părintele Valentin Mîncă de la parohia „Sfântul Apostol Toma” Vladomira. După aceasta, părintele paroh Dan Zgăvârdici a mulţumit preoţilor slujitori, corului de la strană şi enoriaşilor care au împodobit slujba prin prezenţa lor.
În ziua hramului, luni, 21 mai, s-au oficiat Utrenia, Acatistul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru ctitori. La final, a fost pregătită o agapă pentru cei prezenţi la hram.
Satul Hermeziu aparţine administrativ de comuna Trifeşti şi este aşezat pe malul Prutului la o distanţă de 5 km de şoseaua Iaşi – Ştefăneşti şi la 36 km de municipiul Iaşi. La începutul secolului al XVIII-lea satul purta numele de Trifeştii Vechi, însă în urma căsătoriei proprietarului Dinu Negruzzi cu Sofia Hermeziu, o proprietară din Basarabia satul a primit denumirea de Hermeziu în cinstea acesteia.
Biserica cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Hermeziu a fost construită în 1839 de către Spătarul Costache Negruzzi. Biserica este construită în stilul clasicismului având formă bazilicală de navă cu absida altarului semicirculară. În partea de vest are un exanortex închis, susţinut de şase coloane cilindrice. Altarul este despărţit de naos printr-o arcadă aflată deasupra catapetesmei. Naosul şi pronaosul formează o singură navă, cu plafonul drept şi cu un cafas în partea de apus a naosului prin care se accede în clopotniţă. Pictura este executată în ulei, în stil neobizantin.