Credincioșii din comuna Cristești, Protopopiatul Botoșani, dar și din împrejurimi, au luat parte astăzi la slujba de sfințire a bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Parohia Oneaga.

Slujba de binecuvântare a noului locaș a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Ierarhul a sfințit zidurile exterioare cu Sfântul și Marele Mir și cu apă sfințită, iar mai apoi a pecetluit Sfânta Masă.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei pe un podium special amenajat în vecinătatea bisericii.

După citirea pericopei evanghelice rânduite, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, subliniind darul neprețuit al iertării:

Noi suntem, aşadar, datori lui Dumnezeu cu însăşi viaţa noastră, dar de cele mai multe ori nu I-o dăm Lui, ci o risipim în cele de jos. Şi totuşi, Dumnezeu ne iartă. Cât de mare este milostivirea Lui! El ne iartă şi, în acelaşi timp, ne cheamă să iertăm şi noi celor care ne-au greşit, cu o datorie de mii de ori mai mică, aşa cum ne arată Evanghelia de astăzi.

Biserica ne îndeamnă astăzi să înţelegem cât de mare este iertarea şi cât de primejdioasă pentru viaţa noastră este neiertarea. Iertarea zideşte, neiertarea dărâmă. Iertarea dă viaţă, neiertarea ucide. Iertarea îi face pe oameni liberi, neiertarea îi transformă în robi ai plânsului şi ai amărăciunii. Iertarea îl înalţă pe om spre îndumnezeire.

În Pateric citim despre Sfântul Macarie cel Mare, numit „dumnezeu pământean”, pentru că, văzând greşelile celor din jur, le trecea cu vederea, ca şi cum nu le-ar fi văzut. Iar atunci când auzea de păcatele altora, se purta ca şi cum nu ar fi auzit nimic, iertând totul, precum iartă Dumnezeu. De aceea a fost numit „dumnezeu pământean”.

La final, pentru meritele deosebite, precum și pentru osteneala depusă de-a lungul timpului, părintele paroh Musteață Radu a fost hirotesit întru iconom stavrofor, iar ctitorii și miluitorii bisericii au primit, distincții de vrednicie.

Scurt istoric

Zidirea bisericii a început în anul 1856, prin cheltuiala schimonahiei Safta Brâncoveanu.

Ctitora a trecut la cele veşnice înainte de finalizarea lucrărilor, iar după mai mulţi ani vornicul Teodor Cristescu, proprietarul moşiei din jurul satului Oneaga, a continuat construcţia bisericii, reuşind să o sfinţească în anul 1875.

Biserica nu este monument istoric, neavând elemente artistice deosebite din punct de vedere arhitectural. Este construită din cărămidă, în formă de navă, acoperită cu tablă galvanizată şi are un singur turn, în care se află cele patru clopote.

Odată cu trecerea timpului s-a impus realizarea unor lucrări de reabilitare, atât la interior, cât şi la exterior. Astfel, la interior au fost restaurate pictura murală şi icoanele de pe catapeteasmă, a fost schimbată instalaţia electrică, s-a montat tâmplărie din lemn de stejar, s-a instalat sistem de ventilaţie şi încălzire în pardoseală, iar lăcaşul a fost înzestrat cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.

La exterior, s-au executat lucrări de consolidare a rezistenţei clădirii prin armare suplimentară, betonarea fundaţiilor şi injectarea zidurilor; acoperişul a fost refăcut în totalitate, iar faţada a fost restaurată.