Parohie vacantă în Arhiepiscopia Sibiului
Arhiepiscopia Sibiului scoate la concurs postul de preot paroh pentru parohia vacantă Budila, Protopopiatul Ortodox Român Săcele, județul Brașov.
Pentru postul de preot paroh, Arhiepiscopia Sibiului a scos la concurs Parohia vacantă Budila, Protopopiatul Săcele, județul Brașov. Pentru postul de preot paroh îşi vor putea depune dosarele preoţi din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului şi licenţiaţi în Teologie Ortodoxă — Secţia pastorală, și fii duhovniceşti ai Arhiepiscopiei Sibiului, care au susţinut examenul de Capacitate preoţească. Certificatul de capacitate preoţească este valabil un an de la data susţinerii. Începând cu sesiunea septembrie 2013, pentru candidaţii care au obţinut cel puţin media 9.00, valabilitatea certificatului este de 2 ani.
Perioada în care se vor putea depune dosarele este între 5-20 noiembrie 2015.
Cei care doresc să ocupe acest post, vor înainta cererea şi dosarul personal, în termenul legal, la Protopopiatul Săcele, de care aparține parohia vacantă. După expirarea termenului de depunere a dosarelor, Protopopiatul va înainta Centrului Eparhial dosarele cu cererile candidaţilor. Cererile care nu cuprind respectivele date, sau nu au acte doveditoare ale acestora, nu vor fi luate în considerare.
Informațiile legate de actele necesare pentru înscriere aici: http://www.mitropolia-ardealului.ro/actualitati/act.php?id=3474
Sursa: http://www.mitropolia-ardealului.ro/actualitati/act.php?id=3474