Parohiile ieșene, implicate în derularea hramului Sfintei Parascheva (2010)

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva

Parohiile ieșene, implicate în derularea hramului Sfintei Parascheva (2010)

Parohiile din Protopopiatul Iași 1 și Protopopiatul Iași 2 vin în sprijinul pelerinilor Sfintei Parascheva și Sfântului Maxim Mărturisitorul. Peste 100 de preoți sunt așteptați să participe mâine seară la Pelerinajul „Calea Sfinților“.

Preoții din Protopopiatul Iași 1 și-au exprimat dorința de a se implica alături de credincioșii din parohii în organizarea hramului Sfintei Parascheva. 1.300 de persoane vor primi cazare și masă prin intermediul parohiilor din Protopopiatul Iași 1. Grupurile organizate de pelerini vor putea beneficia de o masă caldă la următoarele biserici: Biserica Curelari din Târgu Cucu (masă pentru 200 de persoane), Biserica „Sf. Nectarie“ din cartierul Alexandru cel Bun (masă pentru 800 de persoane), Biserica „Sf. Haralambie“ (masă pentru 150 de persoane), Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata din Iași (masă pentru 150 de persoane). Parohiile „Sf. Pantelimon“, Valea Lupului 1, Valea Lupului 2, Iezăreni, Bogonoz, Pleșani, „Sf. Spiridon“ din Iași, Uricani, Doroșcani, „Sf. Gheorghe“ - Lozonschi, „Învierea Domnului“ din Iași, „Sf. Ap. Toma“ din Iași, „Sf. Nicolae“ - Podu Iloaiei, „Adormirea Maicii Domnului“ - Vulpe, Andrieșeni etc. vor merge la rândul de pelerini pentru a le oferi pachete cu alimente. „Pentru distribuirea pachetelor cu alimente și a ceaiului cald se va face un grafic. Până în prezent ni s-a făcut cunoscut că un număr de 1.300 de persoane vor primi masă în grup organizat. Prin aceasta se vădește dragostea față de aproapele nostru și fapta cea bună care ne ajută să ne mântuim. Mai multe parohii și-au exprimat dorința de a oferi pelerinilor fructe, dulciuri sau bani, care vor fi distribuite apoi de Biroul de Asistență Socială (BAS) „Diaconia“ al Arhiepiscopiei Iașilor. Protopopiatul Iași 1 a oferit în acest sens suma de 1.500 de lei“, a spus pr. Constantin Andrei, protoiereul Protopopiatului Iași 1.

Parohiile Protopopiatului Iași 2, alături de pelerini
Preoții din Protopopiatul Iași 2 vor sprijini toate activitățile derulate de Centrul eparhial Iași pe perioada sărbătorilor Sfintei Parascheva. Parohiile Protopopiatului Iași 2 vor oferi hrană și cazare pelerinilor. Mâine, după Sfânta Liturghie, se va face apel către enoriașii din parohii ca să-și manifeste și în acest an dragostea și iubirea față de pelerini. Bisericile din centrul Iașului, care aparțin de Protopopiatul Iași 2, și credincioșii vor oferi 250 de locuri de cazare. Vor fi împărțite pelerinilor peste 3.000 de pachete cu alimente. „Biroul de asistență socială al Protopopiatului Iași 2 va colabora în toată această perioadă cu BAS «Diaconia» și cu preoții parohi. Centrul «Sf. Ecaterina» va oferi o masă caldă pe zi membrilor Asociației Studenților Creștini Ortodocși (ASCOR), care vor veni din mai multe zone ale țării la Iași“, a declarat pr. Vilie Doroșincă, protoiereul Protopopiatului Iași 2. Parohiile „Sf. Mahramă“, „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt“, „Sf. Voievozi“ - Roșca, „Pogorârea Sfântului Duh“ - Bucium, Dancu, Holboca, „Sf. Prooroc Daniel“, Mânzătești, Cilibiu, Grădinari, „Înălțarea Domnului“ - CUG, „Sf. Antonie“ - Nicolina, „Sf. Petru și Pavel“ - Moara de Vânt ș. a. vor sprijini activitatea din perioada sărbătorilor. (Constantin Ciofu)