Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,

la Duminica Ortodoxiei din anul Domnului 2014

Cinstirea sfintelor icoane, prin rugăciune și faptă bună

Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler

şi preaiubiţilor credincioşi din cuprinsul Patriarhiei Române,

Har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh,

iar de la noi părinteşti binecuvântări!

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, iubiţi credincioşi şi credincioase,

Prima Duminică a urcuşului duhovnicesc către Praznicul Învierii Domnului, pe care o serbăm astăzi, cu mare bucurie și folos duhovnicesc, este ziua în care Sfinții Părinți au restabilit, definitiv,cinstirea sfintelor icoane în Biserica lui Hristos, ziua în care a fost proclamată biruinţa dreptei credinţe asupra valului de erezii care s-au abătut asupra ei, vreme de peste cinci secole.

Hotărârea ca prima Duminică din Postul Sfintelor Paşti să fie numită Duminica Ortodoxiei şi, cu acest prilej, să fie cinstiţi toţi cei care, prin cuvânt şi faptă, au apărat dreapta credinţă a fost luată în anul 843, la Sinodul de la Constantinopol. Aceasta lucrare duhovnicească a fost pregătită încă din anul 787, când Sfinţii Părinţi ai Sinodului al VII-lea Ecumenic de la Niceea au justificat și proclamat cinstirea sfintelor icoane, ca manifestare a credinței ortodoxe.

Biruinţa Bisericii creștine asupra iconoclaştilor, adică asupra celor care respingeau sfintele icoane, înseamnă readucerea icoanelor în locul cuvenit lor spre cinstire, în biserici, în casele şi în sufletele credincioşilor, dar și o reaşezare a vieții duhovnicești a credincioșilor pe calea cea adevărată, împreună cu Hristos, Care este „Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6).

Sinodul de la Constantinopol din anul 843 reafirmă adevărul de credință definit de Sinodul al VII-lea Ecumenic privind comunicarea dintre icoană şi persoana reprezentată pe ea, precum și diferența între adorare – care se cuvine numai lui Dumnezeu – şi venerare – care se cuvine sfinților și sfintelor icoane: „Căci dacă sfinții vor fi văzuți mai des zugrăviți pe icoane, cu atât mai vii vor fi în fața celor, care îi privesc, reînviindu-se memoria și dorul de prototipul lor, le vor săruta și le vor acorda închinarea cuvenită, dar nu adorare deplină, care după credința noastră se cuvine numai firii Dumnezeiești, ci li se va da cinstea numai în felul după cum se cinstește chipul cinstitei și de viață făcătoarei Cruci, sfintele Evanghelii, și celelalte obiecte sfinte, aducându-li-se tămâie și lumânări, precum era obiceiul cucernic la cei din vechime. Căci cinstea dată icoanei trece asupra prototipului  ei și cel ce se închină icoanei se închină persoanei zugrăvite pe ea. În felul acesta se va întări învățătura Sfinților noștri Părinți, adică predania Bisericii universale, care de la o margine a lumii până la cealaltă a primit Evanghelia”.(Fragment din Hotărârea Sinodului al VII-lea Ecumenic,cf. Nicodim Milaș, Canoanele Bisericii Ortodoxe, vol. I, partea I, Arad, Tipografia Diecezană, 1930, p. 39-40.)

De asemenea, se reafirmă adevărul de credinţă cu privire la Întruparea Fiului lui Dumnezeu, la asumarea firii umane şi a unirii acesteia cu firea dumnezeiască, în Persoana Mântuitorului Iisus Hristos, fapt pentru care Sfânta Fecioară Maria este numită, pe bună dreptate, Născătoare de Dumnezeu. Se reafirmă importanța Jertfei mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu, ca iubire smerită și milostivă, prin care s-a restaurat și se restaurează icoana sau chipul lui Dumnezeu în om, și, totodată, se evidenţiază necesitatea conlucrării omului cu harul divin, pentru dobândirea asemănării cu Dumnezeu, aşa cum au făcut-o sfinţii, de-a lungul veacurilor. Toate aceste adevăruri pot fi reprezentate în și prin icoană.

Acesta este şi motivul pentru care, în Duminica întâi din Postul Sfintelor Paști, sunt amintiţi, spre veşnică pomenire și pildă de urmat, toți cei care au apărat dreapta credinţă în fața ereziilor şi au susținut și promovat cinstirea sfintelor icoane.

Biruinţa Ortodoxiei din primul mileniu creștin asupra ereziilor este pildă de urmat în lupta noastră pentru biruința asupra ereziilor și rătăcirilor din timpul nostru.

Restabilirea cultului sfintelor icoane a fost posibilă deoarece Hristos, Capul Bisericii (cf. Coloseni 1, 18), călăuzește și ocrotește în permanență pe cei care sunt dreptcredincioși, după cum Însuşi mărturiseşte: „iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20). Biserica lui Hristos „pe care a câștigat-o cu însuși Sângele Său” (Fapte 20, 28) este Trupul Său tainic, El fiind chipul sau icoana Tatălui, după cuvântul marelui Apostol al neamurilor: „Acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura” (Coloseni 1, 15).

Aşadar, temeiul icoanei și al cinstirii acesteia este Însuşi Dumnezeu Fiul, după cum mărturiseşte Sfântul Ioan Damaschin: „Icoana vie, naturală şi întru totul asemenea Dumnezeului nevăzut este Fiul, Care poartă în El însuşi pe Tatăl în întregime, fiind asemenea în totul cu El, deosebindu-Se, însă, în aceea că este cauzat”(Sfântul Ioan Damaschin, Cele trei tratate contra iconoclaştilor, EIBMBOR, Bucureşti, 1998, p. 45.), adică născut din Tatăl.

Citim în Sfânta Scriptură că omul a fost creat de Dumnezeu după chipul Său (cf. Facerea 1, 27), adică Fiul este chipul lui Dumnezeu, iar omul a fost creat după chipul Său. Dar, spre deosebire de Fiul lui Dumnezeu, Care este întru totul asemenea Tatălui, Adam trebuia să dobândeascăasemănarea cu Dumnezeu, prin permanentă ascultare de Dumnezeu și împlinire a voii Lui. Întrucât Adam cel vechi a căzut în păcatul neascultării de Dumnezeu, Izvorul vieții, el a devenit stricăcios și muritor, iar, prin natura umană moștenită de la Adam, tot neamul omenesc a ajuns păcătos și muritor. Pentru a-l ridica pe Adam din stricăciune și moarte, Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om și prin ascultare desăvârșită de Dumnezeu Tatăl, prin moarte și Înviere, a dăruit lumii mântuire și viață veșnică.

Prin Întruparea Sa, care conţine în sine, din veșnicie, şi taina Jertfei de pe Cruce, întru deplină ascultare, Fiul lui Dumnezeu reface icoana-chip al lui Dumnezeu din om, și dăruiește omului harul înfierii și al asemănării lui cu Dumnezeu. Cei ce au făcut roditor în ei acest har sunt Sfinții Bisericii. De aceea, când cinstim pe Sfinți cinstim harul lui Dumnezeu lucrător în Sfinții Lui, potrivit cuvintelor Psalmistului: „Minunat este Dumnezeu întru sfinții Lui” (Psalmul 67, 36).

Așadar, argumentul principal în favoarea pictării și cinstirii sfintelor icoane îl constituie însăși Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Celor care susțin că cinstirea Sfintelor icoane ar fi o încălcare a poruncii a doua din Decalog, le răspundem că poporul evreu a fost oprit să facă icoane din cauza înclinării sale frecvente spre idolatrie, dar mai ales pentru faptul că, până atunci, Fiul lui Dumnezeu nu luase chip omenesc, adică nu S-a întrupat. Totuși, chiar și în Vechiul Testament Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să alcătuiască chipuri de heruvimi, care vor străjui chivotul Legii şi catapeteasma cortului, necesare desfășurării cultului divin (cf. Ieșirea 25, 18-22; 36, 5; 37, 7-9).

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

În lupta noastră pentru mântuire îi avem rugători și mijlocitori pe Maica Domnului, pe Sfinţii îngeri, pe toți Sfinții prooroci, apostoli, evangheliști, mucenici, mărturisitori, cuvioși, împărați și domnitori evlavioși sau simpli credincioși care au trăit în sfințenie. Cinstindu-i după vrednicie și plecându-ne genunchii înaintea sfintelor lor icoane, ne întărim în faţa ispitelor care, mai ales în perioada Postului Mare, vin asupra noastră. În acest sens, îi avem ca modele şi pe Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei, cinstiţi în această zi (9 martie), care au îndurat chinurile și moartea, pentru a păstra neîntinată icoana lui Dumnezeu din ei, prin mărturisirea credinței ortodoxe. De asemenea, îi avem ca exemple şi pe Sfinţii Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei și sfetnicul Ianache, pe care Biserica Ortodoxă Română îi sărbătorește, anul acesta, în chip solemn, cu prilejul împlinirii a 300 de ani de la moartea lor mucenicească, petrecută la Constantinopol în ziua de 15 august anul 1714.

Pentru credincioșii dreptmăritori, în biserică și în casele lor, sfintele icoane nu constituie doar o mărturie a ceea ce semnifică arta creștină, ci au, în primul rând, un rol sacru sau sfânt, de mijlocire sau întărire a credincioșilor în comuniunea lor de rugăciune cu Dumnezeu și cu Sfinții reprezentați în icoane.

Suntem datori a cinsti sfintele icoane, pentru că ele ni-L readuc pe Dumnezeu aproape, în suflet, ne ajută să fim contemporani cu evenimente importante din istoria mântuirii neamului omenesc, să refacem legătura spirituală cu Maica Domnului și cu sfinții, prin care Dumnezeu lucrează în chip minunat (cf. Psalmul 67, 36) și ne cheamă la împărtășirea cu Sfânta Euharistie ca arvună a ospățului din Împărăția cerurilor.

Nu trebuie să uităm, așadar, că în Biserică Îl avem prezent pe Hristos, Care Se Jertfeşte pentru noi la fiecare Sfântă Liturghie şi ne aşteaptă să redevenim icoană a Sa, prin primirea Sfintei Împărtăşanii, prin cunoașterea și împlinirea prin fapte a învățăturilor Sale, pentru că „oamenii care se împărtăşesc cu Trupul cel Sfânt al lui Hristos şi beau Sângele Lui participă şi devin părtaşi firii dumnezeieşti, căci se unesc cu Dumnezeirea după ipostas, iar cele două firi sunt unite după ipostas, în chip nedespărţit, în Trupul lui Hristos, cu care ne împărtăşim”(Ibidem, p. 145.).

Aceasta, însă, va fi posibil dacă ne pocăim pentru păcatele noastre, asemenea vameşului din Evanghelie, a cărui pildă ne-a fost prezentată în prima săptămână a Triodului, și dacă ne îndreptăm, cu smerenie, pașii către Dumnezeu-Părintele Ceresc, asemenea fiului risipitor, despre care am auzit în săptămâna a doua a Triodului, întorcându-ne din ţara cea îndepărtată a păcatului şi a morţii; dacă vom mărturisi înaintea Tatălui ceresc greşelile noastre, prin Taina Sfintei Spovedanii, amintindu-ne că păcatul slăbește în om iubirea față de Dumnezeu și de semeni și împiedică dobândirea mântuirii și a vieții veșnice.

Și, pentru că anul 2014 este şi Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii), se cuvine, cu atât mai mult, să ne apropiem de aceste Sfinte Taine, printr-o cercetare atentă a conștiinței noastre în fața duhovnicului și împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos, fără de care nu ne putem bucura deplin de lumina Învierii și de iubirea Preasfintei Treimi.

Iubiți fii și fiice duhovnicești,

Suntem datori a cinsti sfintele icoane, atât prin închinăciune și sărutarea lor, cât și prin iubirea arătată semenilor noștri, în a căror ființă stă ascunsă icoana sau chipul lui Hristos. În acest sens, suntem chemaţi să fim iubitori de oameni prin fapta concretă a milosteniei, ca expresie a credinței lucrătoare prin iubire (cf. Galateni 5, 6) şi să ne dedicăm viaţa slujirii semenilor aflați în suferințe, necazuri și nevoi, așa cum au făcut sfinţii Bisericii noastre, care au desăvârșit chipul lui Dumnezeu în ei, ajungând la asemănarea cu Dumnezeu Cel milostiv (cf. Luca 6, 36), prin ajutorarea aproapelui, prin credință și viață curată.

Aşadar, alături de chipul sau icoana lui Dumnezeu din noi, de Sfintele icoane în faţa cărora ne închinăm, în biserică și acasă, ne mai rămâne o icoană de cinstit: icoana din sufletul semenului nostru. Întipărirea chipului lui Hristos în noi, pentru dobândirea mântuirii, nu se poate realiza decât prin cuvânt înțelept și faptă bună. Iar fapta bună, adică punerea în practică a Evangheliei iubirii milostive, înseamnă a descoperi și recunoaște chipul lui Dumnezeu din semenii noştri, a face pentru ei ceea ce Hristos a împlinit pentru oamenii bolnavi, săraci și întristați pe care i-a miluit.

Iar, pentru că Biserica este corabia ce ne conduce spre limanul mântuirii, și iubirea milostivă are caracter comunitar, orice creștin conștient de apartenența sa la Trupul tainic al lui Hristos este dator să sprijine activitatea pastoral-misionară, social-filantropică, cultural-educațională și de construire a noi lăcașuri de cult, acolo unde nu există, prin participarea concretă la colecta pentruFondul Central Misionar, care se organizează, în fiecare an, în Duminica Ortodoxiei și în următoarele două duminici din Postul Mare.

Suntem convinși că, aşa cum Hristos l-a căutat, l-a ridicat și l-a mântuit pe omul cel căzut în prăpastia cea adâncă a păcatului, din care singur nu ar fi putut ieşi nicidecum, tot astfel și noi, în aceste vremuri marcate de lipsuri materiale, dar mai ales de criză morală, avem datoria de a contribui, după putere, la ajutorarea aproapelui prin opera de caritate a Bisericii, deoarece numai în comuniune de iubire în Hristos, trăită prin rugăciune și solidaritate concretă, putem să dobândim un colțișor de rai, adică mântuirea.

Amintindu-ne că nu prisosul, ci bănuţul văduvei sărace a fost mai apreciat de Domnul nostru Iisus Hristos, cu darul dumneavoastră la Fondul Central Misionar vom sprijini multiplele activități ale Bisericii, desfășurate spre binele și folosul credincioșilor ei: ajutorarea oamenilor aflați în suferință, construirea de lăcașuri de cult în parohiile mici și sărace; apărarea și promovarea dreptei credințe; păstrarea identității naționale, spirituale și culturale a românilor aflați departe de țară; promovarea învățământului teologic și religios; punerea în valoare a patrimoniului sacru și a spiritualității ortodoxe românești ș.a.

Dacă vom fi darnici și ajutători pentru împlinirea acestora, vom avea parte de simțirea luminii icoanei lui Dumnezeu din noi, vom păşi cu nădejde sporită pe treptele duhovnicești ale Postului Mare, pentru a ne învrednici să-L vedem pe Domnul Iisus Hristos în lumina cea preaslăvită a Învierii Sale.

Vă îmbrățișăm cu părintească dragoste și ne rugăm ca Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toți. Amin!

Preşedintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,

† D a n i e l 

Arhiepiscopul Bucureştilor,

Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei şi

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

† Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

† Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului

† Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului

† Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei

† Nicolae, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului

† Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor

† Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale

† Serafim, Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord

† Nifon, Mitropolit onorific, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh Patriarhal

† Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

† Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor

† Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei

† Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului

† Eftimie, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului

† Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei

† Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului

† Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos

† Timotei, Arhiepiscopul Aradului

† Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi

† Justinian, Arhiepiscop onorific, Episcopul Ortodox Român al Maramureşului şi Sătmarului

† Ioan, Arhiepiscop onorific, Episcopul Covasnei şi Harghitei

† Corneliu, Episcopul Huşilor

† Lucian, Episcopul Caransebeşului

† Sofronie, Episcopul Ortodox Român al Oradiei

† Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei

† Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor

† Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului

† Ambrozie, Episcopul Giurgiului

† Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor

† Visarion, Episcopul Tulcii

† Petroniu, Episcopul Sălajului

† Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei

† Daniil, Episcop-locţiitor (administrator) al Episcopiei Daciei Felix

† Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei

† Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei

† Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei

† Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord

† Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei şi Noii Zeelande

† Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal

† Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor

† Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor

† Andrei Făgărăşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului

† Vasile Someşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului

† Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei

† Marc Nemţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidetale

† Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului

† Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului

† Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului

† Ioan Casian de Vicina, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi

† Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului

† Ignatie Mureşeanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugliei