Olimpiada Națională de Religie 2018 – „prilej de meditație la felul în care înaintașii noștri și-au asumat moștenirea religioasă”

13 Aprilie 2018 22:42 Flavius Popa Arhiepiscopia Iaşilor
 

Vineri, 13 aprilie 2018, elevii calificați la Olimpiada Națională de Religie, cultul ortodox, au participat la proba scrisă a competiției, desfășurată la Colegiul Național „Costache Negruzzi”. După finalizarea concursului, participanții au fost invitați de către organizatori într-o mini-excursie, vizitând obiectivele culturale și istorice din municipiul Iași.

Timp de trei ore, elevii înscriși în etapa națională, au rezolvat subiectele primite de către asistenții profesori, urmând ca aceste lucrări să fie corectate și notate, iar sâmbătă, 14 aprilie a.c., să se afișieze în jurul orei 12.00 rezultatele inițiale. Totodată, urmând cu ora 17.30, olimpicii competiției din acest an vor fi premiați de către organizatorii competiției. Festivitatea de premiere va avea loc la Centru de evenimente „Agora”.

După finalizarea examenului, tinerii au parcurs un traseu turistic în centrul Iașului, aceștia vizitând Palatul Culturii, Biserica „Sfântul Nicolae” Domnesc, Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi”, Muzeul Mitropolitan dar și Catedrala Mitropolitană.

„Am avut bucuria să participăm la cea de-a X-a ediție a Olimpiadei Naționale de Religie, cultul ortodox. Ea se înscrie într-un cadru mai larg al olimpiadelor de religie pentru cultele ce desfășoară educația religioasă în România. Ne întâlnim la Iași, la o competiție de nota 10, deoarece avem elevi din toată țara, aceștia ne reprezintă, îi reprezintă pe părinții lor, profesorii lor. În Anul Centenar, Iașul ne oferă un prilej de meditație la felul în care înaintașii noștrii și-au asumat moștenirea culturală și religioasă, au transmis-o mai departe, și ne provoacă și responsabilizează astăzi” ne-a declarat conf. univ. dr. Vasile Timiș, inspector general în cadrul Ministerului Educației și președintele executiv al competiției.

„Subiectele au fost frumoase, au avut elemente de creativitate care să pună în valoare aptitudinile literare ale copiilor, deoarece subiectele olimpiadei cuprind creativitate, implică cunoștințe de teologie, dar există și posibilitatea de a crea, de a găsi aspecte interesante, interdisciplinare, pe care le pot aborda în rezolvarea subiectelor” ne-a relatat prof. dr. Denisa Mănoiu, inspector școlar pentru disciplina Religie, ISJ Iași.

Pentru mai multe detalii dar și pentru a viziona rezultatele competiției, puteți accesa site-ul oficial al Olimpiadei de Religie:  https://onr2018.wordpress.com

De la același autor

Ultimele din categorie