Patriarhul României: „Euharistia este izvorul iubirii”

Patriarhia Română

Patriarhul României: „Euharistia este izvorul iubirii”

    • Patriarhul României: „Euharistia este izvorul iubirii”
      Patriarhul României: „Euharistia este izvorul iubirii”

      Patriarhul României: „Euharistia este izvorul iubirii”

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat, la Catedrala Patriarhală, în Joia Mare, 28 aprilie 2016, Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia.

În cuvântul său Patriarhul României le-a vorbit credincioşilor despre Cina cea de Taină. Preafericirea Sa a arătat că această taină mare, când ucenicii primesc pâinea care a devenit Trupul Domnului şi vinul care a devenit Sângele Domnului, „face ca cina respectivă să se numească nu ultima cina, the Last Supper, cum se spune în Occident, ci Cina cea de Taină sau Cina mistică”.

„De ce e tainică? Fiindcă vezi pâine şi te împărtăşeşti cu Trupul lui Hristos. Ai văzut vin şi te împărtăşeşti cu sângele lui Hristos. Dar Mântuitorul spune acum scopul: pentru iertarea păcatelor. Când ne împărtăşim, spune cântarea de la strană, cu trupul lui Hristos vă împărtăşiţi şi din izvorul cel fără de moarte gustaţi. Deci, în Sfânta Euharistie primim iertarea păcatelor, dar şi arvuna Învierii şi a vieţii de veci. «Cine mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică în El şi Eu îl voi învia în ziua de apoi». Iată rostul sau scopul pentru care Hristos Domnul a a săvârşit Cina cea de Taină şi anume, pentru iertarea păcatelor şi pentru viaţa veşnică”, a spus Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai precizat faptul că în Sfânta Euharistie ni se dăruieşte viaţa lui Hristos, viaţa Celui răstignit şi înviat ca noi muritorii să ne pregătim pentru viaţa veşnică nemuritoare din Împărăţia Cerurilor.

„Mântuitorul, înainte de răstignire, de îngropare şi de Înviere, dăruieşte ucenicilor Săi iubirea răstignită, smerită, jertfelnică, dar care cuprinde în ea şi arvuna Învierii. De aceea, Părintele Dumitru Stăniloae spune că atunci când ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos ne împărtăşim cu iubirea lui smerită, sfântă, curată, răbdătoare, iubirea lui ascultătoare de Dumnezeu până la moarte care corectează păcatul neascultării lui Adam şi al Evei. Este iubirea în care voinţa omului urmează voinţei divine, în care gândirea omului este una cu gândirea lui Dumnezeu”, a menţionat Preafericirea Sa.

Această iubire smerită jertfelnică a lui Hristos s-a văzut prin faptul că nu a răspuns la ură cu ură, nu a răspuns la trădare cu trădare.

„Mântuitorul Iisus Hristos l-a iubit pe Iuda cu toate că ştia că Îl va trăda. Nu l-a exclus din iubirea Sa şi, de asemenea, El s-a rugat pentru cei care Îl răstigneau zicând «Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac». Şi a murit pe cruce în această iubire jertfelnică iertătoare zicând «Părinte, în mâinile Tale îmi dau sufletul Meu». Aceasta este iubirea mai tare decât moartea. Euharistia este izvorul iubirii mai tare decât moartea”, a mai explicat Patriarhul României.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a explicat şi rânduiala scoaterii la această slujbă specială a unui al doilea Agneţ:

„În această zi Sfântă şi Mare de Joi am scos un Agneţ, l-am îmbibat în Sfântul Sânge şi acesta se ţine până se usucă puţin. Iar în Marţea după Paşti se usucă mai bine pe o cărămidă şi astfel se păstrează în chivotul de pe Sfânta Masă pe tot anul. Din această Sfântă Euharistie pe care noi am început să o pregătim astăzi în Sfânta şi Marea Joi, în ziua când Mântuitorul a săvârşit Cina cea de Taină, primesc o părticică cu o linguriţă de vin cei care se botează, copii sau adulţi. De asemenea, se împărtăşesc bolnavii sau persoane aflate în situaţii de urgenţă. Este un izvor de sfinţenie, de curăţie, de bucurie, de veselie, de aceea în rugăciunile noastre dinainte şi mai ales după Împărtăşanie se arată binefacerile Împărtăşaniei. Ni se dăruieşte Sfânta Împărtăşanie pentru iertarea păcatelor, pentru viaţa de veci, pentru trezirea sau trezvia sufletului, spre împărtăşirea cu Duh Sfânt, spre sănătate, spre bucurie, spre veselie”.

Liturghia Sfântului Vasile cel Mare este una dintre cele trei Liturghii ale cultului ortodox și se oficiază de 10 ori pe an. La această Sfântă Liturghie a fost sfinţit, pe lângă Agnețul Liturghiei, și un al doilea Sfânt Agneț care va fi uscat și sfărâmat la Liturghia din a doua zi de Paști a Sfântului Ioan Gură de Aur, printr-o rânduială specială. Miridele rezultate sunt folosite ca Împărtășanie pentru bolnavi, copii și în situații speciale. Această Sfântă Împărtășanie este păstrată în Sfântul Chivot din Sfântul Altar, pe Sfânta Masă.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: