În predica rostită duminică, Patriarhul României a explicat semnificația acestui îndemn.

„Predicarea Evangheliei Împărăției cerurilor începe cu o chemare la schimbare a modului de a gândi, de a simți, de a viețui și de a făptui. «Pocăiți-vă» înseamnă în limbajul Noului Testament «schimbați-vă», «înnoiți-vă modul de a viețui»”, a spus Părintele Patriarh.

Botezul lacrimilor

Preafericirea Sa a precizat că botezul este temelia pregătirii pentru intrarea în Împărăția cerurilor, dar el este însoțit de pocăință, de schimbarea modului de a gândi prin credința în Iisus Hristos. Botezul nu poate fi repetat, însă pocăința da, prin taina spovedaniei, numită și „botezul lacrimilor”.

„O singură dată ne putem boteza în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, dar de mii de ori înnoim pocăința prin regretul sau căința pentru păcate și prin îndreptarea vieții”.

„Această pocăință este necesară atât la pregătirea pentru botez, cât și la pregătirea pentru împărtășirea cu Hristos”.

„Ușile împărătești, prin care primim Sfânta și dumnezeiasca împărtășanie, sunt ușile Împărăției cerurilor. Iconostasul nu desparte biserica în două, ci aduce Împărăția cerurilor pe pământ, arată împărăția cea nevăzută în formă iconică, văzută, ca noi să intrăm prin Sfintele Taine în iubirea Preasfintei Treimi”.

Ce este Împărăția cerurilor

Este necesar să înțelegem și ce este Împărăția cerurilor, a spus apoi Patriarhul Daniel și a explicat: „Împărăția cerurilor este comuniunea de iubire sfântă, veșnică a Preasfintei Treimi cu sfinții îngeri și cu toți oamenii care de-a lungul veacurilor au crezut în Hristos și au urmat voinței Lui”.

„Această fericire veșnică se dobândește însă prin curățirea de păcate, prin creșterea în virtuți și mai ales în iubire milostivă și darnică și prin împlinirea voii lui Dumnezeu în tot ce facem. Și această apropiere maximă a oamenilor față de Dumnezeu este o schimbare în viața oamenilor. Oamenii cei mai apropiați de Împărăția cerurilor sunt sfinții. Toți oamenii sunt creați după Chipul lui Dumnezeu, dar la asemănarea cu Dumnezeu au ajuns cei care au conlucrat cu Dumnezeu, cu harul de la botez, și-au curățit viața prin pocăință și au crescut în virtuți, ca rodiri ale Duhului Sfânt în sufletul și viața lor”.

Cât durează pocăința

„Adevărata pocăință este o lucrare pe durata întregii vieți”, a adăugat Patriarhul Daniel amintind remarca Sfântului Antonie cel Mare care, întrebat la sfârșitul vieții ce ar face dacă ar trăi mai mult, a spus „Aș învăța să mă pocăiesc mai mult și mai bine”.

„El, care avea darul vederii înainte și care s-a luptat ani mulți cu duhurile rele, cu patimile și a devenit un mare dascăl al întregului Egipt, a spus că dacă ar trăi mai mult s-ar pocăi mai mult”.

„Deci, pocăința este o stare permanentă a creștinului, pentru că nimeni nu este perfect, desăvârșit, cât trăiește în această viață. Cu adevărat sfânt este numai Dumnezeu și împărtășește această sfințenie pe măsura credinței, a iubirii și a străduinței fiecăruia în împlinirea voii Sale”, a subliniat Patriarhul Daniel.

„De aceea, sfinții – care sunt cu adevărat sfinți, nu cei care cred ei înșiși despre sine că sunt sfinți – știu doar că sunt păcătoși. Numai Dumnezeu cunoaște care este adevărata sfințenie, și anume, cea unită cu desăvârșită smerenie”.

„Toate aparențele de smerenie pot fi înșelătoare”, a adăugat Părintele Patriarh și a citat în finalul predicii cuvintele Sfântului Isaac Sirul:

„Smerenia nu stă nici în capul aplecat, nici în hainele ponosite, nici în vorbirea domoală, ci în smerita cugetare despre tine însuți. Smerenia este însăși prezența lui Hristos cel smerit în oameni căci această haină a luat Împăratul slavei când S-a făcut om”.

Sursa: basilica.ro