Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I a fost premiat la München

Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I a fost premiat la München

Vineri, 6 iunie, la Academia Catolică din München, Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, a primit două premii: Premiul ecumenic, acordat din partea academiei și premiul Abt-Emmanuel-Heufelder, din parea Mănăstirii benedictine Niederalteich. 

După ce în luna mai 2014, Patriarhul Wcumenic Bartolomeu a primit titlul de doctor honoris causa al Universității “Ludwig-Maximilian” din München, vineri, 6 iunie, a revenit în capitala Bavariei pentru a primi, de această dată, două premii.

Ceremonia s-a desfășurat în Aula Magna a Academiei Catolice din München. Primul premiu, intitulat „Premiul ecumenic”, a fost acordat Sanctității Sale de către directorul Academiei Catolice, dr. Achim Bude, drept mulțumire pentru activitatea ecumenică desfășurată începând cu anul 1991, când a urcat pe tronul patriarhal de la Constantinopol (Istanbul). Începând cu anul 1995, Academia Catolică onorează persoane și instituții care s-au evidențiat în mișcarea ecumenică și promovează Religia în viziunea mișcării Una-Sancta.

Al doilea premiu, „Abt-Emmanuel-Heusfelder”, i-a fost înmânat Sanctității Sale de către starețul mănăstirii benedictine Niederalteich, Dr. Marianus Bieber. Ctitorită de ducele Odilo de Bavaria în secolul al 8-lea, mănăstirea Niederaltaich  aparține ordinului benedictin din Bavaria, având două obști monahale (una slujjește în rit latin, cealaltă  în rit bizantin). Mănăstirea se află în imediata apropiere a Dunării, iar în cadrul ei funcționează și un “Institut ecumenic”, începând cu anul 1965”, ne-a relatat pr. dr. Alexandru Nan, paroh în München și protopop al Bavariei de Sud, prezent la eveniment.

Începând cu anul 1982, mănăstirea Niederaltaich a acordat premiul „Abt Emmanuel Maria Heufelder” unor personalități care s-au remarcat prin angajamentul lor ecumenic. Din Patriarhia Ortodoxă Română au primit acest premiu PF Părinte Patriarh Daniel (în anul 1998, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei), ÎPS Părinte Mitropolit Serafim Joantă (2021) și pr. prof. dr. Viorel Ioniță (2006). 

În argumentația acordării celor două premii Patriarhului ecumenic Bartolomeu, au fost afirmate următoarele: „(Patriarhul) Bartolomeu I este unul dintre cei mai angajați susținători ai cooperării ecumenice autentice în cadrul Ortodoxiei. Resentimentele anti-occidentale sau anti-ecumenice îi sunt străine. O astfel de prezență a Ortodoxiei în ecumenismul mondial îmbogățește și ecumenismul interior-occidental”.

În Laudatio, prof. dr. Heinrich Bedford-Strohm, fost episcop evanghelic al Bavariei și președinte al EKD (al Bisericii evanghelice din Germania), actualmente președinte al Comitetului Central al Consiliului Mondial al Bisericilor, a prezentat  personalitatea remarcabilă a Patriarhului Bartolomeu, scoțând în evidență accentele puse în cadrul activității sale de aproape 35 de ani pe scaunul patriarhal de Constantinopel. El a subliniat importanța dialogului ecumenic și interreligios purtat în toți acești ani, subliniind și motivele pentru care Patriarhul Bartolomeu și-a câștigat nu numai numele de „patriahul verde“, dar și pe cel de “patriarhul copiilor”.

În cuvântarea ținută cu această ocazie, Patriarhul ecumenic a mulțumit pentru onoarea făcută Scaunului patriarhal de Constantinopol și umilei sale persoane, prin acordarea celor două premii. Sanctitatea Sa și-a amintit de slujirea ca diacon în biserica „Salvator” din München, în anul 1961, de legătura sa cu capitala bavareză, pentru a vorbi mai apoi despre importanța Sinodului I ecumenic, în prezența icoanei Sf. Părinți de la acest sinod, prezentă în aulă și pictată din încredințarea Conferinței Episcopilor Ortodocși din Germania (Orthodoxe Bischofskonferenz Deutschland), icoană care în această perioadă este prezentată spre închinare în multe comunități ortodoxe din Germania. 

„Patriarhul Bartolomeu a subliniat și faptul că „suntem bucuroși să fim prima Biserică, care a luat poziție pentru păstrarea creației lui Dumnezeu, prezentând ca soluție metanoia”. Sanctitatea Sa a vorbit despre importanța găsirii unei soluții pentru sărbătorirea comună a Sf. Paști de către toti creștinii, dar s-a referit și la unele texte ale Sinodului panortodox din Creta (2016). Din întreaga cuvântare rostită de către Sanctitatea Sa, merită să mai amintim aici doar două citate. Primul referitor la poziția sa în interiorul Ortodoxiei: „Nu sunt un papă al Ortodoxiei, ci doar primul dintre episcopii ortodocși, și-mi ajunge acest lucru“! Vorbind despre importanța dialogului, de întâlnirea “față către față” (prosopon tou prosopon), Patriarhul Bartolomeu a mai afirmat: “Într-un dialog adevărat, nimeni nu are niciodată ceva de pierdut”.

La acest moment festiv, Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de către Înaltpreasfințitul Părinte Serafim Joantă, Arhiepiscopul și Mitropolitul Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania, Europa Centrală și de Nord, Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei pentru Germania, Austria și Luxemburg, pr. prof. dr. Daniel Benga, pr. Chiril Socaciu, inspector eparhial, pr. dr. Alexandru Nan, paroh la München și protopop al Bavariei de Sud și alți preoți ai Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului”, ne-a mai relatat pr. Alexandru Nan. 

Citește despre: