Patriarhul Ierusalimului la Biserica brâncovenească Sfântul Gheorghe - Nou
Biserica ”Sfântul Gheorghe” - Nou din Bucureşti a primit astăzi, 26 octombrie 2014, vizita Preafericitului Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului. Evenimentul a fost cu atât mai important cu cât, în urmă cu mai bine de 300 de ani, un alt patriarh al Ierusalimului, Hrisant Nottara, oficia sfinţirea locaşului de cult.
Sfânta Liturghie a fost oficiată cu acest prilej de Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei.
În cuvântul ţinut la finalul slujbei, Preafericitul Părinte Patriarh Teofil şi-a exprimat bucuria de a se fi aflat în biserica voievodală de la kilometrul zero al Capitalei.
„Sfântul Duh, adică Duhul Domnului nostru Iisus Hristos, ne-a adunat împreună în această frumoasă şi istorică biserică închinată Sfântului Gheorghe pentru a sluji împreună Sfânta Liturghie şi a ne împărtăşi de Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, astfel manifestând unitatea noastră cu Domnul nostru, stăpânul credinţei noastre şi al unităţii dintre Bisericile noastre, Trupul lui Hristos. Pentru Noi, această biserică are o importanţă deosebită şi un înţeles mai adânc, întrucât simbolizează o legătură concretă frăţească dintre Biserica Ierusalimului şi Biserica României, fiind sfinţită de predecesorul nostru, marele patriarh Hrisantos al Ierusalimului, în data de 29 iunie 1707. Prezenţa noastră aici împreună cu dumneavoastră constituie o afirmare a legăturilor de dragoste continue şi neîntrerupte în Domnul nostru Iisus Hristos şi în sfinţii Săi, care formează Cetatea lui Dumnezeu Cel Viu, Ierusalimul Cel Ceresc şi Biserica celor întâi născuţi înscrişi în ceruri”, a spus Patriarhul Ierusalimului.
La final, Patriarhul Ierusalimului a dăruit Bisericii o cruce de binecuvântare tradiţională din sidef şi o icoană a Maicii Domnului numită ”Ierusalimiteana”.
Părintele Paroh Emil Nedelea Cărămizaru a vorbit în continuare despre istoria bisericii.
La final, Patriarhul Ierusalimului a primit din partea bisericii mai multe daruri. Din delegaţia care l-a însoţit pe Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al Ierusalimului a făcut parte şi Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal. (Sursa: basilica.ro)