Patrimoniul sacru bucovinean, dezbătut în cadrul Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Patrimoniul sacru bucovinean, dezbătut în cadrul Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor

La Centrul eparhial Suceava au avut loc sâmbătă, 31 ianuarie, lucrările Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Întrunirea a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.

Programul a început dimineaţă cu oficierea unei slujbe de Te Deum în Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, la care a participat IPS Părinte Pimen, alături de părinţii consilieri, părinţii inspectori, părinţii protopopi şi membrii Consiliului şi Adunării eparhiale.

Lucrările Adunării eparhiale s-au desfăşurat apoi în sala de şedinţe a Centrului eparhial Suceava, la început prezentându-se dările de seamă ale sectoarelor de activitate. După expunerea rapoartelor de activitate de către părinţii consilieri, IPS Pimen a punctat  câteva din problemele pe care Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor le întâmpină, subliniind că una dintre priorităţile Arhiepiscopiei sucevene pentru anul 2015 o reprezintă protejarea zecilor de mănăstiri şi biserici cu valoare de patrimoniu sau a monumentelor UNESCO: „Eparhia noastră este un loc binecuvântat de Dumnezeu, cu oameni deosebiţi şi cu valori, unele unice în lume. Opt dintre bisericile noastre vechi sunt înscrise în lista UNESCO şi vom da seamă înaintea lui Dumnezeu pentru ele, cât şi pentru celelalte biserici cu valoare de patrimoniu. Să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate lucrurile bune înfăptuite şi să ne silim să facem şi mai bine în anul ce urmează“.

În încheiere, s-a supus la vot valabilitatea hotărârilor Adunării eparhiale.

Citește despre: