Iată, timpul omenirii
Se termină în curând,
Semnele Apocalipsei
Se-mplinesc încet, pe rând.

Însă voi nu le pricepeți,
Dezinteresați fiind,
Și-or să vină cele scrise
Și nepregătiți vă prind!

Milă mi-e de omenire,
Căci de milă M-am jertfit,
Ca tot omul să primească
Viața fără de sfârșit.

Însă dacă nu-i credință
Și nu-s fapte creștinești,
Lumea asta n-o să intre
În lăcașele cerești.

Nici Lumina n-o să-Mi vadă,
Veselindu-se mereu,
La un loc cu Sfinții Îngeri,
Preamărind pe Dumnezeu.

Ci cu toții-n iad s-or duce,
Vai, în iezerul de foc,
Unde-or arde împreună
Păcătoșii la un loc!”

Pe o cruce la răscruce
Domnul plânge cu amar,
Însă plânge și în ceruri,
Și-n icoane plânge iar.

Cum l-a plâns demult pe Lazăr,
Înainte de-a-l chema
Din mormântu-n care-n giulgiuri
Trupul său cel mort zăcea.

Doamne, Cel ce viață lumii
Poți să dai din nou oricând,
Înviază-ne credința,
Strălucește-ne în gând.

Umple inimile noastre
De dumnezeiescul har
Și în fiecare suflet
Construiește-Ți un altar.

Însoțește-ne în viață
Ceas de ceas și zi de zi,
Până când în veșnicie
În Lumina Ta vom fi!