Pe prispa bunicii, încărcată de datini, plină de flori, dar, mai ales, umplută de rugăciune, am descoperit lumea. Viața însăși, prin povești. Am privit-o, am cercetat-o, am învățat-o, am trăit-o, dându-ne seama că, la fel ca odinioară, începe cu „a fost odată” și se sfârșește cu mai mulți de „ca niciodată”

În momentele în care cenușiul blocurilor de beton devine tot mai pregnant, atunci când parcă toate se aglomerează iar noi nu mai putem ține piept, în clipele în care nimic ce odinioară ne liniștea nu ne mai alină, soluția e să adăugăm la finalul acestei fraze trei mari puncte de suspensie. Să lăsăm totul deoparte și să ne amintim că toți avem o prispă a unei bunici a timpului sau a sufletului nostru. E important să revenim la ea din când în când, voioși și curajoși (ca pe vremuri, când am fi pornit cu tot avântul din lume să-l ajutăm pe Făt-Frumos). Să fim mai simpli în frumusețea unei vieți care poate trăi fericită mai departe, tot mai departe de adâncile bătrâneți ale deznădejdii, ale îndepărtării de Un Dumnezeu, Care mult ne iubește…

Conduși de acest gând, pe 22 și 23 martie 2014, 31 de inimi tinere din ATOR Iași au pornit în căutarea unui răgaz lăuntric pe meleagurile Bucovinei. Însoțiți de un soare zâmbăreț de primăvară, ATORenii au luat-o la drum spre Țara Fagilor, cea dintâi oprire fiind Mănăstirea Cămârzani. În acest spațiu în care își află locul de odihnă vrednicul de pomenire Preasfințitul Episcop Gherasim Putneanul am avut binecuvântatul prilej de a participa cu toții la Sfânta Liturghie. Ne-am închinat și în cea mai veche clădire din curtea mănăstirii, biserica - monument cu hramul Sfântului Gheorghe, lăcaș de închinare pentru familia boierească Morțun. Acești ctitori au avut nu mai puțin de 18 copii - model de familie creștină cu adevărat binecuvântată de Dumnezeu prin naștere de prunci. Liniștea, calmul cântărilor monahiilor și smerenia locului au fost câteva crâmpeie de început care anunțau două zile în care să ne putem face puțină ordine în gânduri. Ne aștepta o Bucovină de „plai cu flori”, datini pe care să le împletim cu prezentul, în rugăciune.

Poposind în inima Fălticeniului, oraș despre care Mihail Sadoveanu spunea că e „locul unde nu s-a întâmplat nimic”, am găsit de cuviință să vizităm Muzeul de Artă Ion Irimescu și nu am regretat. Constituit din donația facută de sculptorul român, conține o gamă largă de portrete, compoziții, proiecte de monument realizate în tehnica ronde-bosse, sculpturi în gips, lemn, teracotă, marmură, bronz sau plastilină, lucrări de grafică. Pe lângă motive folclorice românești, creația artistului care atinsese frumoasa vârstă de 102 ani era vădit influențată de experiența dură a Celui de-al Doilea Război Mondial.

După povestea unei vieți atât de lungi, Mănăstirea Voroneț ne-a adus cu gândul la moarte prin impresionanta scenă a Juecății de Apoi, pictată pe fațada de vest. Inconfundabilul albastru se topea în cerul zilei senine. Ctitorie a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, lăcașul de cult a fost închis vreme de 200 ani fie din ordinul habsburgilor, deveniți austro-ungari, fie din cauza regimului comunist ateu. Maica Elena, cea care ne-a fost ghid, pe lângă informațiile istorice și artistice cu privire la creația arhitecturală, ne-a îndemnat să ne păstrăm cu râvnă valorile și să ne prețuim familia, căci „încă e la modă să asculți de părinți”.

Peste noapte, Bucovina ne-a găzduit sub tâmpla Putnei, strajă de unire a spiritualității cu istoria și râu ce curge lin din Însuși Izvorul duhovniciei și al puterii. Însă, până la odihna trupului, mai era cale lungă. Sufletul își cerea și el zăbava. La ceasurile asfințitului, am străbătut ulițele și am aflat la marginea pădurii chilia sculptată cu dalta a Sfântului Daniil Sihastrul, povățuitor al Măriei Sale Ștefan. Aerul unui timp străvechi, străjuit de brazi și de soarele care se retrăgea, ne-a îndemnat fie să fim mai atenți unii la ceilalți, fie să ascultăm solitari, cu migală, glasul cugetului și al cerului.

După o gustare, a venit bucuria de a fi binecuvântați de Părintele Arhimandrit Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna. În afara îndemnului de a fi cu luare aminte la învățătura cea dreaptă și strămoșească, părintele a cuprins într-un singur enunț trei cuvinte care ne răsună și acum în inimă: „Să fiți cuminți, să citiți și să fiți demni!”. La slujba de priveghere, în dangătul clopotelor, în psalmodia bizantină, lângă mormântul voievodului moldovean, între zidurile înalte, am uitat de toate micile noastre griji. În preajma rugăciunilor și a inimilor curate, totul devenea simplu și plin de înțeles. Luceferii mărunți și răsfirați pe întregul văzduh străjuiau cu vrednicie, dezrădăcinându-ne chiar și vreme de doar câteva clipe de vârtejul lumii.

Ziua Duminicii a început cu citirea Ceasurilor și a Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos, iar mai apoi s-a săvârșit Jertfa cea fără de sânge a Mântuitorului în cadrul Sfintei Liturghii. La final, bucuria ATORenilor a fost desăvârșită prin împărtășirea cu preacuratele Taine din Potirul Nesecat. Agapa frățească de la orele prânzului a fost urmată de vizitarea muzeului. Pașii ne-au fost ghidați cu multă precizie printre fapte din istoria neamului românesc, cu precădere din perioada domniei „Atletului lui Hristos” ce a cârmuit Moldova vreme de 47 de ani. Părintele ghid ne-a povestit cum Ștefan nu și-a lăsat țara nicio clipă, fiind chiar și după mormânt aproape în lupte, asemenea sfinților războinici pe care i-a prețuit în vremea sa. De asemenea, pe lângă evocarea imaginilor medievale, au fost aduse în discuție și alte chipuri ale personalităților din cultura noastră națională. Astfel, vremea secolului al XIX-lea a fost identificată cu geniul eminescian, în timp ce perioada secolului al XX-lea a fost asociată doamnei Zoe Dumitrescu-Bușulenga, cea care la finalul vieții primește numele de Maica Benedicta.

Lăsând în urmă mormântul Sfântului Voievod, am reluat peregrinarea prin Bucovina. Ne-am închinat gândurile în Mănăstirea Sucevița, ctitorie a Movileștilor. De aici, următoarea oprire a fost în Cetatea Rădăuților, unde ne-am întâlnit cu Sfântul Ierarh Leontie la Mănăstirea Bogdana. Porniți spre casă, harta cărărilor noastre a mai punctat două locuri înzestrate duhovnicește ale orașului Suceava: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, unde ne așteptau moaștele Sfântului Ioan cel Nou, apoi bisericuța din incinta Spitalului Municipal, spațiu ce adăpostea sfintele moaște ale peste 70 de prieteni care ne-au stat la căpătâi în vremea examenelor sau a greutăților lăuntrice: Sfântul Nectarie, Sfântul Pantelimon, Sfântul Ciprian și mulți alții.

Ne-am întâlnit cu istoria poporului, cu rânduieli de odinioară, cu prezentul nevoilor. Mai ales, ne-am întâlnit cu noi înșine. „Căci iarăși veți putea și iarăși veți fi biruiți”… e o luptă, dar e o luptă în care ajutorul lui Dumnezeu înseamnă biruință, izvor de putere lină, de ardere tăcută.

Doar trăindu-L pe Dumnezeu în locuri pline de har, lângă oameni care-L poartă sau Îl caută, îți poți găsi prispa ta. Numai aflându-ne prispa, vom putea apoi, dintr-însa, să intrăm în căsuța sufletului nostru, unde să-L redescoperim, în iubire, pe Hristos.

Elena Doroftei

Maria-Lucreția Dumitraș

Andreea Popa

ATOR Iași