Un concert bine organizat de muzică modernă (rock, pop, hip-hop etc) adună lejer câteva zeci sau sute de mii de spectatori. Prin bună organizare se înţelege o cam­panie insistentă de promovare a evenimentului, care poate să înceapă chiar şi cu mai mult de jumătate de an înainte. Sponsorii principali mai câştigă şi prin promovarea produselor proprii, legate de eveniment, cum ar fi mii şi mii de pliante, afişe, panouri stradale, tricouri, clipuri TV, spoturi radio şi aşa mai departe. Desigur, toate acestea sunt o mică parte din „mecanis­mul“ extrem de complex al unei „reţete“ de scos bani din astfel de evenimente.

De pildă, astă-vară, când a venit Rolling Stones în România, n-a mai rămas om care să poată citi un ziar, care să aibă un televizor sau un radio în casă şi să nu afle de „eveniment“. Un eveniment care era, desigur, „creat“ pe măsura unor presupuşi fani şi a câştigului preconizat. Cui se adresa această campanie agresivă de promovare? Curioşilor, ce cad uşor în plasă, şi celor pentru care Rolling Stones avea o însemnătate. Desigur, nu se adresa unora ca mine, care nu vede în legendara formaţie decât o mână de bătrânei decrepiţi cu accese de isterie scenică. Şi, totuşi, de ce era nevoie ca un fan Rolling Stones să bată drum până la Bucureşti, să fie călcat în picioare de mulţimea de oameni şi să suporte avalanşa de decibeli şi lumini orbitoare? De ce nu s-ar fi putut, de exemplu, savura melodia confortabil, într-un fotoliu, la un sistem audio performant? Pentru că, spun „cunoscătorii“, nu e acelaşi lucru.

De ce nu e acelaşi lucru? Cel mai probabil pentru că acolo se creează o anumită stare, o emulaţie, datorită adunării la un loc a unui număr foarte mare de per­soane care au o preferinţă comună. Mă gândesc, astfel de manifestări, oare, nu se aseamănă cu pelerinajele pe care oamenii credincioşi le fac la locurile sfinte şi cu prilejul sărbătorilor religioase?

Fără îndoială, există o asemănare. Dar de supra­faţă. Profunzimile diferă radical. Oricât s-ar spune şi oricât s-ar strădui cineva să explice, marea de oameni din faţa scenei nu va alcătui niciodată o comunitate, cu atât mai puţin nu va înţelege şi nu va ajunge la starea de comuniune. Însă, în timpul unui pelerinaj, cum este cel care se desfăşoară zilele acestea la Iaşi, la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sfântului Ioan Gură de Aur, lucrurile stau şi asemănător, ca în cazul unui concert, dar şi cu totul deosebit şi inegalabil, cu referire tot la el. Asemănător, pentru că se adună o mulţime de oameni care gândesc şi simt la fel sau măcar pe a-proape. Deosebit şi inegalabil, pentru că pelerinii intră în comuniune de rugăciune, se întorc la casele lor câştigaţi sufleteşte, duc în familiile lor ceva din strălucirea sărbătorii şi răbdarea pe care pelerinajul (de voie de nevoie) o învaţă.

Ar mai fi o mare diferenţă, între - de exemplu -spectatorii Rolling Stones şi pelerinii Cuvioasei Parascheva: dacă cei dintâi sunt atraşi cu campanii de promovare şi promisiunea participării la un „mare-show“, pelerinii vin doar din dragoste şi din nădejdea faţă de Dumnezeu şi de sfinţii săi. Nu mai este un eveniment creat artificial, ci unul ce survine de la sine, natural şi, de aceea, profund. Spectacolul presupune aşteptări dinainte, pelerinajul nişte consecinţe după.

În prima duminică din Triod (perioada dinaintea Postului Mare), dedicată parabolei Vameşului şi fariseului, printre numeroasele avertismente ce pot fi desprinse din atitudinea trufaşă a fariseului, şi care sunt evocate în textele liturgice, există şi un îndemn cel puţin bizar.

Parabola spune că fariseul postea de două ori pe săp­tămână, dădea zeciuială la templu etc, adică era un om cu grijă faţă de conduita sa. Cu toate acestea, lauda şi infatuarea proprie au anulat valoarea efortului depus. Textul despre care vă spuneam, referindu-se strict la efortul fariseului, îndeamnă la urmarea râvnei acestu­ia, însă la ferirea de autogratificare. În fond, nu efortul trebuie aplaudat, care trebuie să rămână o taină a ce­lui care se nevoieşte, ci consecinţele lui. (Părinţii duhov­niceşti îndeamnă la analizarea perseverenţei oamenilor vicioi pentru a-şi satisface viciul. Numai că, propun tot ei, oamenii iubitori de virtute vor trebui să îndrepte tot acest efort către direcţii cu adevărat ziditoare.)

Dacă am traduce îndemnul liturgic la problema noastră am putea spune că e de lăudat efortul fanilor Rolling Stones făcut pentru a obţine bilete, pentru os­teneala călătoriei, pentru somnul cine ştie pe unde, cât şi cum, însă păcat că toate acestea au fost făcute pen­tru un… concert.

În ce priveşte pelerinii, tot efortul lor are o ţintă in­finit mai valoroasă. Şi de aceea, un pelerin este de pre­ferat unui simplu spectator. Întrebarea firească ce de­rivă de aici este aceasta: ce stare ne-ar prinde mai bine, cea de pelerini sau cea de spectatori?