Pelerinaj şi cinstire Maicii Domnului în Parohia Ipatele

Arhiepiscopia Iaşilor

Pelerinaj şi cinstire Maicii Domnului în Parohia Ipatele

    • Pelerinaj şi cinstire Maicii Domnului în Parohia Ipatele
      Pelerinaj şi cinstire Maicii Domnului în Parohia Ipatele

      Pelerinaj şi cinstire Maicii Domnului în Parohia Ipatele

Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat duminică, 14 iunie 2020, slujba Acatistului icoanei făcătoare de minuni de la Mănăstirea Hadâmbu în Parohia Ipatele. În prezenţa credincioşilor şi a oficialităţilor centrale şi locale, au fost rostite mai multe rugăciuni de dezlegare şi pentru sănătate.

Una din multele minuni săvârşite de Maica Domnului prin icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Hadâmbu a fost rememorată duminică, 14 iunie 2020, în Parohia Ipatele din judeţul Iaşi. Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba Acatistului icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu la troiţa ridicată în cinstea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Deşi vremea a fost pentru un timp neprielnică, enoriaşii, alături de oficialităţile centrale şi locale, au ascultat cu evlavie şi cu credinţă cuvintele imnului religios alcătuit în urmă cu mai mulţi ani de către Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. După citirea Acatistului de către slujitorii Sfântului Altar, în prezenţa odorului de mare preţ de la Mănăstirea Hadâmbu, Preasfinţia Sa a rostit mai multe rugăciuni de dezlegare şi pentru sănătatea celor de faţă şi a celor ce se află în boală. Primarul comunei Ipatele, Constantin Postârnac, şi-a exprimat recunoştinţa faţă de dragostea pe care PS Calinic Botoşăneanul o arată faţă de satul Ipatele. De asemenea, a mulţumit arhimandritului Nicodim Gheorghiţă pentru sfaturile duhovniceşti pe care i le oferă. La rândul său, părintele Nicodim a îndemnat oamenii să aibă în continuare evlavie la Maica Domnului şi să iubească Biserica lui Hristos. Pe 10 iunie 2015, după o perioadă de două luni de secetă, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost dusă în pelerinaj la Ipatele. Rugăciunile înălţate atunci de arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, şi de soborul slujitorilor către Dumnezeu, în prezenţa sfintei icoane, a făcut ca cerul să reverse ploaia cea mult aşteptată în Ipatele şi în localităţile învecinate. În locul unde s-a slujit, primarul Constantin Postârnac a ridicat o frumoasă troiţă pe care s-a zugrăvit chipul Maicii Domnului de la Hadâmbu şi icoana Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Eleva. Aceasta a fost sfinţită pe 10 iunie 2016, de către Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi.

Citește despre: