Pelerinaj cu moaștele Sfântului Ierarh Nicolae și ale Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu în Austria
În perioada 20-22 mai a.c., cu binecuvântarea PF Părinte Patriarh Daniel și a IPS Părinte Mitropolit Serafim, au fost aduse, în trei parohii românești din Austria, de la Biserica voievodală „Sf. Gheorghe-Nou” din București, racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae și icoane încrustate cu părticele din Sfintele Moaște ale domnitorului martir Constantin Brâncoveanu, icoane dăruite celor două parohii din Austria aflate sub ocrotirea Sfinților Brâncoveni.
În perioada 20 – 22 mai a.c. a avut loc un pelerinaj unic în această țară creștină din Europa Centrală: cu binecuvântarea PF Părinte Patriarh Daniel și a IPS Părinte Mitropolit Serafim, au fost aduse, în trei parohii românești din Austria, de la Biserica voievodală „Sf. Gheorghe-Nou” din București, racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae și icoane încrustate cu părticele din Sfintele Moaște ale domnitorului martir Constantin Brâncoveanu, icoane dăruite celor două parohii din Austria aflate sub ocrotirea Sfinților Brâncoveni. Delegația bucureșteană a fost condusă de PC Părinte Prof. Dr. Emil-Nedelea Cărămizaru.
Se cunoaște din istorie că Sfântul Constantin Brâncoveanu (domnitorul Țării Românești între anii 1688-1714, cel mai important martir al neamului românesc) a întreținut relații diplomatice intense cu reprezentanții Imperiului Habsburgic din vremea sa. Astfel, imperialii i-au acordat domnitorului valah titlul de Principe al Sfântului Imperiu la 30 ianuarie 1695, i-au îngăduit achiziționarea de proprietăți la Brașov și clădirea unei reședințe la Sâmbăta de Sus, ținuturi aflate sub influența habsburgică din anul 1688. Se presupune că domnitorul român avea cunoștințe avansate de limba germană, după cum dobândise abilități de citire și comunicare în limbile greacă, latină, slavonă, turcă și franceză.
Programul acestui pelerinaj inițiat de pr. Radu Boșcu de la parohia „Sfinții Brâncoveni” din localitatea Baden bei Wien, cu aprobarea expresă a PF Părinte Patriarh Daniel, s-a derulat după cum urmează:
1) Vineri – 20 mai – Sfintele Moaște au fost întâmpinate de pr. paroh Emanuel Nuțu și credincioșii parohiei Sf. Ștefan cel Mare din Viena, după care s-a oficiat Taina Sf. Maslu in prezența a sute de credincioși, iar la final, pr. Emil-Nedelea Cărămizaru a ținut un emoționant cuvânt de învățătură.
2) Sâmbătă – 21 mai – delegația s-a deplasat în localitatea Baden bei Wien unde s-au bucurat de o aleasă primire organizată de pr. paroh Radu Boșcu împreună cu enoriașii săi. În continuare s-a oficiat Taina Sf. Maslu și s-a ținut conferința ”Sf. Martiri Brâncoveni, modele ale demnității și jertfelniciei creștine”. Aici s-a oferit comunității o icoana relicvar cu Sfintele Moaște ale Sfântului Constantin Brâncoveanu.
3) Duminică – 22 mai – Sfintele Moaște au fost aduse în comunitatea ocrotită de Sfinții Brâncoveni din Sankt Pölten. Aici pr. Emil-Nedelea a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în sobor de preoți, după care a ținut conferința despre Sfinții Brâncoveni și despre Sfântul Nicolae. Și aici a oferit o icoană încrustată cu părticele din Sfintele Moaște ale Sfântului Constantin Brâncoveanu.
În toate cele trei zile, credincioșii evlavioși s-au apropiat cu fior sfânt și în număr mare de Sfintele Moaște, cerând ajutorul sfinților, ocrotire, sănătate și pace mai ales în aceste vremuri provocatoare atât pentru viața familiilor creștine, cât și pentru stabilitatea bătrânului continent european.
Acest moment istoric duhovnicesc a adus multă bucurie copiilor, creștinilor ortodocși de alte naționalități, dar și creștinilor romano-catolici, care îl țin la mare cinste pe Sfântul Nicolae, al cărui mormânt se află din 1087, în localitatea Bari din Italia. Totodată ortodocșii de alte naționalități și creștinii romano-catolici au aflat cu acest prilej de realizările deosebite religioase și culturale și despre martiriul impresionant al Sfântului Constantin Brâncoveanu și al familiei sale din 15 august 1714.
Dăm slavă lui Dumnezeu pentru binecuvântarea revărsată asupra sfinților Săi, ocrotitorii noștri, și suntem recunoscători tuturor celor ce au făcut posibil organizarea acestui pelerinaj istoric.
(Pr. Prof. Cătălin Soare, Parohia ortodoxă română din St. Pölten)
Sursa: mitropolia-ro.de