Pelerinaj la Roma al membrilor Colegiului „Sfântul Nicolae“

Educaţie

Pelerinaj la Roma al membrilor Colegiului „Sfântul Nicolae“

În perioada 18-22 februarie 2015, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan şi sub directa îndrumare a părintelui Hrisostom Rădăşanu, consilier educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, un grup de 15 membri ai Colegiului „Sfântul Nicolae“ al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, a efectuat un pelerinaj de studiu în cetatea Romei.

După cum ne-a declarat Valentin Iulian Ţoc, directorul  Colegiului „Sfântul Nicolae“, printre obiectivele vizitate în cadrul pelerinajului s-au numărat muzeele Vaticanului, Catedrala „Sf. Petru“, Catedrala „Sf. Pavel“, bisericile Scala Santa, Sant Giovanni Lateranno, Santa Maria Maggiore, Colosseum, Castelul Sant Angelo şi Catacombele Santa Priscilla, unde a fost oficiată şi Sfânta Liturghie. Locul de cazare a fost Colegiul Capranica. Totodată, directorul colegiului a subliniat faptul că un obiectiv al vizitei la Roma a fost şi schimbul de experienţă: „Unul din obiectivele noastre a fost întâlnirea cu membrii Colegiului Capranica şi schimbul de experienţe cu aceştia. Deşi este o comunitate de aproximativ 60 de membri, istoria lor de peste 550 de ani îi recomanda. Am luat parte la un dialog între studenţi, iar accentul a fost pus pe experienţele formatoare şi auto-formatoare din cadrul activităţilor şi proiectelor. Educaţia teoretică este foarte bine îmbinată cu cea practică şi membrii care vin la colegiu înţeleg foarte bine responsabilitatea şi necesitatea tuturor acestor experienţe în contextul provocărilor acestor ani. Noi, ca membri ai Bisericii, trebuie să ne implicăm şi să ne asumăm mai mult, pentru ca, în timp, nivelul de expertiză şi profesionalism în domeniile actuale să crească şi să fie în folosul comunităţi, al celor din jurul nostru“.

Ce au declarat participanţii la pelerinaj

„Pentru mine personal a fost o experienţă diferită. Diferită pentru că, deşi am mai fost în Roma acum câţiva ani, nu am avut ocazia să văd multe din locurile pe care le-am vizitat în acest pelerinaj. Un punct forte al pelerinajului l-a constituit şi ghidajul oferit de părintele arhimandrit Hrisostom Rădăşanu. Am avut prilejul să ascult şi să văd în acelaşi timp istoria şi edificiile rămase ale unui oraş multimilenar cum este Roma. Cel mai important moment al pelerinajului a fost Liturghia pe care am săvârşit-o împreună la catacombele Priscillei. A fost una dintre cele mai frumoase sfinte liturghii la care am participat până acum, cu o încărcătură emoţională foarte mare, ţinând cont că sub basilica unde am participat la slujbă se aflau câţiva kilometrii de catacombe, datând din sec II-V. Tot aici am avut prilejul să văd şi prima icoană pictată a Maicii Domnului, datând de la sfârşitul secolului I. Sper că şi în viitor vom avea parte de pelerinaje cel puţin la fel de reuşite precum a fost acesta de la Roma.“ - Ştefan Adăscăliţe, masterand al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi

„Ştiţi cum se spune…toate drumurile duc la Roma. Într-un final a venit timpul să vizitez şi eu această capitală europeană, intrigat fiind de toţi cei care îmi spuneau cât de minunată este. Din fericire, încep prin a vă spune din capul locului că mica mea excursie în Roma a fost extraordinară. Am admirat, am vizitat, am aflat lucruri noi. Vacanţa la Roma a fost scurtă, mai exact 5 zile, aşa că nu am avut timp să văd tot ce mi-aş fi dorit din acest imens muzeu în aer liber, dar a fost destul cât să îmi fac o impresie. Incursiunea noastră la Roma a început cu vizitarea Cetăţii Vaticanului, Piazza San Pietro, Bazilica «Sfântul Petru» şi Muzeul Vaticanului.  Am stat la Colegiul Capranica, foarte aproape de uriaşa clădire Pantheon, de unde am pornit spre Piazza di Spagna, cu celebra Fontana della Barcaccia Am urcat şi până la biserica Trinita dei Monti din vârful Treptelor Spaniole, care seamănă foarte bine cu Catedrala Mitropolitană din Iaşi! Duminică a fost săvârşită Sfânta Liturghie la Catacombele Sfintei Priscilla, de către părintele Hrisostom -  cel care a fost iniţiatorul, dar şi ghidul nostru în această experienţă, alături de părintele Valerian Radu şi diaconul Ciprian Rusu. Aici am trăit experienţe de neuitat prin dumnezeiasca slujbă săvârşită pe mormintele martirilor, dar şi prin vizitarea Catacombelor.“ -  Pavel Hodan, student teolog

„Prin această excursie mi-am îmbogăţit cunoştinţele despre viaţa creştinilor din primele secole şi am văzut atât contribuţia papilor, cât şi a împăraţilor romani la răspândirea creştinismului. Totodată, în cele 5 zile am avut prilejul de a schimba impresii cu studenţii din Colegiul Capranica, unde am fost cazaţi, unul dintre cele mai vechi colegii creştine, care a fost casa Sfintei Agnesa, martirizată în secolul IV, iar acesta a fost încă un motiv de încărcare spirituală, dar şi de meditaţie asupra suferinţelor cauzate de împăraţii persecutori. Roma a fost numită şi «Pragul Apostolilor», datorită cuvântului propovăduit de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel pe aceste meleaguri şi care sunt înmormântaţi aici, iar prin «întâlnirea» cu aceştia mi-am dat seama de repercusiunile cauzate de aceştia, adică miile de creştini botezaţi şi credinţa acestora, datorită cărora Îl propovăduim şi astăzi pe Hristos. Un alt moment important a fost săvârşirea Sfintei Liturghii în capela Catacombelor Priscillei, situată deasupra mormintelor a sute de creştini din primele trei secole, catacombă care adăposteşte o frescă cu cea mai veche reprezentaţie a Maicii Domnului, din secolul I. Pentru mine, momentul culminant al acestui pelerinaj l-a reprezentat îngenuncherea şi urcarea treptelor pe care a păşit Mântuitorul înaintea lui Pilat, la judecată (Scala Santa), moment ce mi-a oferit emoţii netrăite până atunci, amintindu-mi cu durere de cele suferite de Hristos după acea judecată.“ - Cristian Ştefan Irina, student teolog

Citește despre: