Tânărul este, fără dar și poate, persoana care poate să-și găsească răspunsuri într-o călătorie, mai lungă sau mai scurtă, alături de oameni cu aceleași căutări, mai ales, cu aceleași frământări. Sârbii, vecini cu noi, sunt un neam cu o credință veche și dreaptă ca și a noastră, ce a rodit o prietenie care a dăruit celor două țări, oameni sfinți și însemnați ce au lucrat împreună pentru ortodoxia și libertatea locuitorilor din Balcani. Oameni, munți și văi mărturisesc lucrarea lui Dumnezeu.

Cu o echipă de zece tineri, alături de-un părinte drag, am pornit spre finele lunii august spre meleagurile Serbiei, țară prin excelență istorică și spirituală, mărturisitoare prin ortodoxia ei.

Traversând Moldova Marelui Ștefan, am ajuns în prima zi la Mănăstirea Oașa, loc al întâlnirilor de suflet pentru tinerii din întreaga țară în cadrul taberelor anuale. Sfânta Liturghie și tihna mănăstirilor Toplița, Oașa, Icoana, Strâmba Jiu, Dealu Mare, Crasna și Strehaia, din primele două zile de pelerinaj, ne-au pregătit pentru frumusețea ce ni se va dărui în Serbia.

Luni, 30 august, am pus piciorul pe pământul sfințit de Sfântul Sava, de Sfântul Nicodim, de marele Cneaz Lazăr și de zecile de generații de sfinți din toate categoriile sociale. Întâlnirile cu viața mănăstirilor sârbești au revelat inimii noastre o dimensiune cu totul aparte a dialogului omului cu Dumnezeu în forma ortodoxiei trăite și asumată frumos de poporul sârb încă din secolul X. Mănăstirea Manasija impresionează și astăzi prin cele 11 turnuri de apărare; Mănăstirea Vitovnița, loc de odihnă a cunoscutului stareț Tadei, e loc de rugăciune pentru mii de pelerini; Mănăstirea Ravanica a fost locul întâlnirii cu Marele Cneaz Lazăr. Închinându-ne la cinstitele sale moaște, intonând troparul și rememorând viața încununată de jertfa sa supremă pentru credință și neam, ne-au copleșit emoțiile privind măreția acestei vieți dedicate lui Dumnezeu și plină de fermitate înaintea oamenilor.

Mănăstirea Zdrelo a fost un bun prilej pentru a înțelege că un simplu ceai, o prăjitură și un dialog cu un părinte, îmbătrânit în zile bune, pot hrăni un suflet tânăr; Mănăstirea Studenica, necropolă a familiei voievodale Ștefan Nemania, familie ajunsă aproape în întregime sfântă, ne-a vorbit despre posibilitatea clară, reală de a deveni sfânt în ciuda rangului și a puterii; Mănăstirea Lesjie e locul de păstrare a moaștelor tinerilor sfinți români din secolul IV Emilian din Durostorum și Sava Gotul; Nici biserica din Novi Pazar, a Sfinților Apostoli Petru și Pavel, nu a făcut rabat de la a ne uimi. Construită în secolul IV, aceasta păstrează în pereții ei urmele creștinismului primar cultivat în timpul stăpânirii romane.

Poate nu este foarte cunoscut, însă orașul Niș, din Serbia, este, poate, locul celor mai mari cotituri în era bizantinilor. Loc de naștere a împăratului sfânt Constantin cel Mare, orașul Niș ne-a descoperit ruinele, străzile și monumentele impregnate de greutățile vremurilor și de sfințenia fiecărei generații.

Sfinții Nicolae Velimirovici și Iustin Popovici ne-au bucurat inima prin sihăstriile de la Lelic și Celije de unde își revarsă peste toți bucuria vieții lor, iar vizita de la Episcopia românilor ortodocși de la Vârșeț ne-a oferit prilejul înțelegerii caracterului universal al ortodoxiei credinței noastre.

În cele nouă zile de pelerinaj, am poposit în peste 50 de locuri și mănăstiri și ne-am închinat sfinților ce-și poartă neamul în Înaltul Cerului lui Dumnezeu.

Același sentiment trăit și în pelerinajul din Ucraina, fără dar și poate, este cel al familiarității locurilor și mai ales al oamenilor. În Biserica Ortodoxă, acasă nu e un loc, ci este o stare ce poate fi trăită deplin în Duhul Sfânt. Același Duh Sfânt prezent în ei, în sfinții sârbi, români și de toate naționalitățile. (Zăhărescu Dumitru-Dan, voluntar al Departamentului Misiune pentru Tineret)