Începând cu Cetatea Neamţului şi continuând cu celelalte obiective turistice, pofta noastră de viaţă şi dorinţa de a cunoaşte şi de a pătrunde în misterul vieţii monahale au crescut, făcând să dispară orice urmă de oboseală.

La Cetatea Neamţului am păşit în trecut, ne-am imaginat luptele domnitorului Ştefan cel Mare pentru apărarea patriei şi a credinţei, despre care învăţasem la orele de istorie, iar cuvintele ghidului se clădeau ca un zid în memoria noastră de care ne vom aminti multă vreme.

La Casa Memorială a lui Ion Creangă am pătruns în amintirile şi poveştile scrise de marele povestitor, admirând stilul modest de trai, ce ne transmitea multă înţelepciune.

Am mers apoi la Mănăstirea Neamţ, unde am vizitat muzeul, am ascultat slujba şi vorbele plin de har ale călugărilor, care să ne călăuzească pe viitor. Am învăţat că la unele întrebări nu primim răspunsuri pentru că nu ne sunt necesare, iar la altele primim răspunsul abia atunci când suntem pregătiţi. Am învăţat că modelele noastre încep de la părinţi, de la fraţi şi surori, de la bunici şi se desăvârşesc în soţii sau în soţiile noastre. 

La Mănăstirea Secu liniştea interioară ne îndemna la tăcere şi rugăciune, în timp ce la Mănăstirea Sihăstria eram aşteptaţi de părintele Cleopa. Potretele părintelui din chilie ne dojeneau: „Mânca-v-ar raiul!“, făcându-ne să-l simţim aproape de noi. Am stat câteva momente, fiecare cu gândurile lui şi am înălţat rugăciuni calde ca nişte lumânări aprinse la mormintele părinţilor Cleopa Ilie şi Paisie Olaru.

Cu rugăciuni în minte şi cu cântece religioase pe buze, am pornit prin pădure cu gândul la Sfânta Teodora. Unii mai uşor, alţii mai greu, am urcat pe munte cu dorinţa de a ajunge la Mănăstirea Sihla, unde ne-am bucurat de o frumuseţe şi un farmec aparte. Am păşit pe urmele călugărilor pe cărările din pădure şi am urcat la peştera Sfintei Teodora, pe care am rugat-o să ne păzească de păcate aşa cum a păzit acel locaş sfânt de atâtea greutăţi în decursul timpului. Duminică am participat la Sfânta Liturghie şi am ascultat ultimele cuvinte de învăţătură înainte de a pleca într-o drumeţie prin pădure spre Mănăstirea Agapia.

Deşi suntem diferiţi, avem în comun amintirile din zona Neamţului. Din mila şi bunătatea Domnului am simţit că suntem mai aproape de cer cu sufletul şi ne-a cuprins o linişte şi o pace care nu pot fi descrise, ci simţite şi păstrate în sufletele şi în vieţile noastre. (Anca Ioana Livadariu - voluntar ASCOR Iaşi - Departamentul Sport-Turism)

„Pentru mine, acest prim pelerinaj în cadrul familiei ASCOR a fost de nepreţuit. Consider că nimic nu se compară cu pacea şi împlinirea pe care le-am simţit în locurile vizitate. Aici, am învăţat smerenia, ascultarea şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu că fac parte din ASCOR şi îmi doresc să particip la cât mai multe activităţi.“ (Roxana Amarii)

„De fiecare dată când sunt cu voi am parte de pace lăuntrică. Mă ajutaţi să mă regăsesc şi să mă redescopăr. Vă mulţumesc!“ (Mădălina Apetrei)

„Pentru mine a fost prima excursie cu familia ASCOR. Pot spune că a fost o oază de linişte, fericire şi de sport. Mi-a plăcut pentru că am comunicat, am râs şi ne-am descoperit fiecare.“ (Mihai Ciobotaru)

„Sunt sigură că reţeta fericirii diferă de la o persoană la cealaltă şi fiecare o află în diverse locuri. Totuşi, eu am găsit fericirea în ASCOR. Am întâlnit aici oameni care ştiu să zâmbească, să îmbrăţişeze, să redevină copii. În această excursie mi-am dat seama cât de frumos este fiecare om în parte. ASCOR este compus din oameni frumoşi.“ (Tincuţa Ionela Gheorghiţă)

„Îmi era tare dor de liniştea şi bucuria din interiorul unei mănăstiri, îmi era dor de o drumeţie. A fost nemaipomenit de frumos! Mă întorc în Iaşi cu pace, bucurie, optimism şi o nouă experienţă frumoasă, care va fi adăugată în sufletul meu alături de alte experienţe de neuitat petrecute tot cu frumoasa familie ASCOR Iaşi.“ (Elena Alexandra Bercu)