Pelerini sascuteni, în pelerinaj la Sfânta Parascheva

Arhiepiscopia Iaşilor

Pelerini sascuteni, în pelerinaj la Sfânta Parascheva

Numeroși credincioși din parohiile Poiana și Țepoaia, comuna Motoșeni, Protoieria Sascut, judeţul Bacău, au mers luni, 21 octombrie 2019, în pelerinaj la Iași pentru a se închina la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva.

Itinerariul s-a desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și prin purtarea de grijă a părintelui Vasile Abageru, protopop de Sascut. Încă de la primele ore ale dimineții, pelerinii au plecat în frumoasa călătorie spre orașul Iași. În drumul lor au vizitat mănăstirile Hadâmbu, Vlădiceni, Cetățuia, Golia, Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” și Catedrala Mitropolitană din Iaşi, unde s-au rugat cu evlavie și multă credință Maicii Domnului și Sfintei Cuvioase Parascheva pentru sănătate, pace, unitatea și mântuirea sufletelor. Această bucurie și frumoasă trăire duhovnicească pe care au simțit-o credincioșii sascuteni, pelerini pe urmele sfinților, a fost posibilă prin intermediul Agenție de Turism „Meteora Tour”, a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. (Pr. Gabriel Albu, C. Ciofu)

Citește despre: