Pelerinii, așteptați la Procesiunea „Drumul Crucii” de la Mănăstirea Hadâmbu

Arhiepiscopia Iaşilor

Pelerinii, așteptați la Procesiunea „Drumul Crucii” de la Mănăstirea Hadâmbu

Drumul pe care Mântuitorul Hristos l-a parcurs spre Golgota va fi rememorat la Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi printr-o procesiune.

În după-amiaza zilei de joi, 25 aprilie 2019, de la ora 14:00, se va oficia în Paraclisul cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” şi „Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana” Denia celor 12 Evanghelii. Apoi, de la ora 16:00, din dreptul Porţii „Bucuria Crucii” va începe procesiunea închinată Mântuitorului Iisus Hristos, care, s-a jertfit pentru mântuirea lumii. Slujba, alcătuită de către Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va cuprinde 14 citiri din Sfânta Evanghelie, urmate de ectenii. Atât preoţii, cât şi credincioşii vor intona cântările specifice Săptămânii Patimilor şi vor rememora astfel drumul pe care Mântuitorul Hristos l-a parcurs spre Dealul Golgota din Ierusalim. Pelerinajul „Drumul Crucii” a fost iniţiat de către arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, după ce, în urmă cu mai mulţi ani a ajuns în Ţara Sfântă. „Din mila Bunului Dumnezeu, am ajuns cu mulţi ani în urmă la Ierusalim şi am parcurs Drumul Crucii. Am iniţiat acest pelerinaj la Hadâmbu pentru a ne apropia mai mult de Dumnezeu şi pentru a simţi prezenţa Mântuitorului Hristos. Ne vom aduce aminte în cadrul acestui pelerinaj de Mântuitorul Hristos, Care a dus de bunăvoie Crucea spre patimă. În dreptul fiecărei troiţe se va citi o evanghelie şi se va rosti o ectenie", a menţionat arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu. După ultima oprire, preoţii şi credincioşii vor reveni în incinta mănăstirii pentru a se închina la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului şi la raclele ce adăpostesc fragmente din moaştele mai multor sfinţi ai Bisericii Ortodoxe.

Citește despre: