Pelerinii din Voluntari s-au închinat la Sfânta Parascheva

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva

Pelerinii din Voluntari s-au închinat la Sfânta Parascheva

Peste 4000 de pelerini din oraşul Voluntari, judeţul Ilfov, s-au închinat în această dimineaţă la moaştele Sfintei Parascheva, la cele ale Sfântului Simeon din Muntele Minunat şi la copia icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului - Prodromiţa.

Pelerinajul a început aseară, când localnicii din Voluntari au plecat spre Iaşi în cele 80 de autocare. Pelerinii din sudul ţării au venit în capitala Moldovei prin purtarea de grijă a primarului oraşului Voluntari, Florentin Pandele. "Cei 4000 de pelerini au venit în 80 de autocare din oraşul Voluntari. Este al şaselea an de când particip la acest pelerinaj, oragnizat la cererea noastră, a locuitorilor din Voluntari. Cele 80 de autocare au fost însoţite de ambulanţă şi de Poliţia Comunitară. „Personal, plec de la Sfânta Parascheva cu multă pace în suflet. Cred în puterea rugăciunii Sfintei Parascheva care mijloceşte pentru noi înaintea lui Dumnezeu. Numărul mare de oameni care au venit la Sfânta Parascheva arată dragostea pe care o au faţă de sfinţii lui Dumnezeu", a declarat Ileana Apopei, membru în comitetul de organizare al pelerinilor din Voluntari.