Perioada Pascală în iconografia Transilvăneană
Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca găzduieşte, în perioada 31 martie – 30 aprilie 2011, expoziţia „Perioada pascală în iconografia transilvăneană”.
Sunt expuse icoane pe lemn şi sticlă din patrimoniul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, reprezentări legate de perioada pascală, mai precis de la Întâmpinarea Domnului la Rusalii. Lucrările provin de la şcolile din Nicula, Laz, Lancrăm, Sebeş, Mărginimea Sibiului, Ţara Oltului, Şcheii Braşovului, dar sunt expuse şi câteva lucrări pictate pe lemn de zugravi ţărani, provenite din aceeaşi arie tematică şi geografică.
Icoanele surprind momente din viaţa Mântuitorului Hristos (Intrarea în Ierusalim, Cina cea de Taină, Răstignirea, Prohodul, Învierea, Înălţarea), aspecte din vieţile unor sfinţi celebraţi în această perioadă (Sfântul Gheorghe, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, Sfântul Haralambie), dar şi icoane reprezentând Buna-Vestire.
Muzeul Etnografic al Transilvaniei deţine o importantă colecţie de icoane ce cuprinde peste 600 de obiecte. Valoarea multor piese a făcut ca ele să fie clasate în categoria „Tezaur” a patrimoniului cultural naţional.
sursa: radiorenasterea.ro