Personalitatea părintelui Dumitru Stăniloae, evocată la Podu-Turcului
Elevii de la Liceul Tehnologic "Alexandru Vlahuță" Podu-Turcului, judeţul Bacău, au participat marţi, 4 iunie 2013, la o conferinţă dedicată Anului comemorativ „Dumitru Stăniloae”.
Întâlnirea a avut loc cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, la Centrul de Documentare Informare al Liceului Tehnologic din Podu-Turcului şi s-a intitulat "Personalitatea părintelui Dumitru Stăniloae și importanța operei sale". În faţa liceenilor prezenţi au vorbit despre marele teolog român pr. prof. dr. Dumitru Abrudan de la Facultatea de Teologie "Andrei Șaguna" din Sibiu, pr. Ioan Negoiță, protopop al Protopopiatului Sascut, și pr. prof. Adrian Alexandrescu, de la Liceul Tehnologic "Alexandru Vlahuță".