Peste 130 de copii au participat la taberele „Tinerețe în Ortodoxie”, organizate de Asociația Filantropia a Arhiepiscopiei Aradului

Arhiepiscopia Aradului

Peste 130 de copii au participat la taberele „Tinerețe în Ortodoxie”, organizate de Asociația Filantropia a Arhiepiscopiei Aradului

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, 130 de copii din Arhiepiscopia Aradului au participat în aceste zile la sesiunea a II-a a celei de-a IV-a ediții a taberei „Tinerețe în Ortodoxie”, organizată de Asociația Filantropia a Arhiepiscopiei Aradului, în parteneriat cu Consiliul Județean și Centrul Cultural Județean Arad.

Această sesiune a fost organizată în două locații, Complexul Căsoaia și stațiunea Moneasa, adunând copii cu vârste cuprinse în 10 și 14 ani, veniți din tot județul spre a petrece trei zile într-o atmosferă cu totul deosebită, în care Copilăria, Credința și Bucuria sunt doar câteva dintre cuvintele care exprimă parte din emoția participanților.

În aceste zile copiii s-au rugat, au învățat, s-au jucat, au participat la diverse competiții, au făcut karaoke, au dansat și, mai ales, s-au bucurat unii de ceilalți, legând noi prietenii.

Pornind de la citate scripturistice, poposind în frumoasele armonii ale pricesnelor noastre bisericești și având nenumărate discuții duhovnicești, copiii, pe lângă joc, distracție și voie bună, s-au ales și cu nenumărate informații noi cu privire la parcursul și misiunea Bisericii Ortdoxe. Preoții organizatori, membri ai Asociației Filantropia, dar și alți clerici din Arhiepiscopia Aradului, au propus în fiecare zi diverse teme de discuții, care făceau ca timpul de odihnă dintre probele sportive sau răgazul dintre ateliere să fie unul folositor și petrecut cu sens.

S-au purtat discuții cu reprezentanți din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean, a direcției Antidrog, dar și a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, s-a organizat un curs de prim ajutor, s-au prezentat câteva idei de comportare în situații de urgență, cu reprezentați din cadrul Asociației Voluntarilor pentru Situații de Urgență și Protecție Civilă, s-au ținut cateheze cu diverse teme din învățătura noastră de credință, toate acestea fiind căi de petrecere a timpului în coordonatele frumoase ale învățării, relaxării și dobândirii de noi abilități.

Drumețiile, vizitarea peșterii, a schitului cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din stațiunea Moneasa, dar și plimbarea cu trenulețul prin pădurile care împrejmuiesc stațiunea, precum și activitățile din parcul de aventuri al complexului Căsoaia, au făcut ca timpul petrecut în tabere să fie unul cât mai diversificat.

„Asociația Filantropia a Arhiepiscopiei Aradului, Consiliul Județean și Centrul Cultural Județean Arad și-au dat mâna spre a dărui bucurii și zâmbete copiilor și tinerilor veniți de peste tot. Rugăciunea, Credința, Bucuria, Emoția, Dragostea, Elanul, Copilăria, Jocul, Energia și Buna Dispoziție sunt doar câteva dintre cuvintele care definesc atmosfera din cadrul acestor tabere.”, a subliniat arhid. Bogdan - Gheorghe Noghiu, inspector în cadrul Arhiepiscopiei Aradului și secretar al Asociației Filantropia.

Protos. Dr. Iustin Popovici

Sursa: arhiepiscopiaaradului.ro