Piatra de temelie pentru un centru social la Sibiu
Sute de credincioşi din Sibiu au participat la Sfânta Liturghie oficiată în Duminica Slăbănogului de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului în Parohia Turnişor I din cetatea transilvană. Vizita pastorală a ierarhului a fost prilejuită de punerea pietrei de temelie pentru un nou centru social-cultural în apropiere de vechea biserică din cartierul Turnişor, unde copiii, dar şi alte categorii de persoane din această parte a oraşului, vor avea parte de activităţi educative, social-filantropice şi catehetice.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de IPS Mitropolit Laurenţiu pe o scenă amenajată în curtea vechiului locaş de închinare al românilor din Turnişor, iar credincioşii s-au pregătit pentru vizita ierarhului ca la o mare sărbătoare. O bună parte dintre ei au participat la slujba religioasă înveşmântaţi în străvechile straie populare, moştenite de la înaintaşi şi s-au rugat pentru a primi binecuvântarea cerească în viaţa lor cotidiană.
Numeroşi oaspeţi au venit la Biserica „Sfântul Nicolae” din Turnişor pentru a participa la sărbătoare comunităţii. Astfel, în soborul slujitor s-au aflat protopopul de Sibiu, Ioan Coşa, precum şi mulţi preoţi de la parohiile din oraş şi din alte localităţi. La slujbă au participat şi primarul interimar al Sibiului, Astrid Fodor, profesori universitari şi alţi invitaţi. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul „Anatoly” din Braşov.
În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu a tâlcuit pe larg Evanghelia duminicală, în care s-a prezentat minunea vindecării slăbănogului de la Vitezda. Ierarhul a subliniat legătura dintre bolile trupeşti şi păcate, dar şi cele dintre rugăciune şi vindecare.
La final, IPS Mitropolit Laurenţiu l-a hirotesit iconom pe preotul paroh Ciprian Creangă, iar primarul Astrid Fodor, Consiliul local, Consiliul şi Adunarea parohiale, precum şi mai mulţi voluntari ai centrului social din parohie au primit acte de cinstire. Mulţumirile comunităţii au fost transmise de părintele Ciprian Creangă, care i-a oferit ierarhului o icoană, un ştergar tradiţional şi un album.
Sărbătoarea a continuat cu slujba de sfinţire a terenului pe care se va construi clădirea centrului parohial. Ierarhul i-a felicitat pe toţi cei implicaţi în acest proiect şi i-a încurajat pe toţi cei prezenţi să sprijine această iniţiativă a Parohiei Turnişor I de a veni în ajutorul copiilor, tinerilor şi categoriilor sociale defavorizate. Proiectul se bucură din plin de sprijinul Primăriei Sibiu, după cum a spus primarul interimar Astrid Fodor. „Multe parohii din Sibiu sunt implicate în activitatea socială, au ridicat deja centre sociale, iar parohia din Turnişor este un model. Nu este uşor, sunt multe greutăţi, dar noi la Primăria Sibiu avem mereu uşile deschise”, a spus primarul interimar al Sibiului.
În prezent, un grup de 20 de copii din parohie beneficiază de servicii de after-school, de o masă gratuită şi de cateheze în mai multe zile din săptămână, toate desfăşurându-se într-un spaţiu foarte mic şi inadecvat. Noul centru parohial va oferi posibilitatea ca voluntarii din parohie să desfăşoare mai multe activităţi educative cu un grup mai mare de copii.
Sursa: http://www. mitropolia-ardealului.ro