Pictura Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoşani, sfinţită de IPS Mitropolit Teofan

Arhiepiscopia Iaşilor

Pictura Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoşani, sfinţită de IPS Mitropolit Teofan

Ieri, 11 iunie 2017, a fost zi de mare sărbătoare şi de o deosebită importanţă istorică pentru enoriaşii Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Botoşani, care au participat în număr mare, alături de numeroşi pelerini veniţi din tot judeţul, la slujba de sfinţire a noii picturi a locaşului de cult, ce a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Ca semn al preţuirii pentru lucrările realizate la locaşul de cult, preotul paroh Petru Fercal a primit de la Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei distincţia „Crucea Moldavă pentru clerici”.

După primirea tradiţională cu pâine şi cu sare a Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, a urmat slujba de sfinţire a noii picturi a bisericii. La slujba de sfinţire, urmată de Sfânta Liturghie, săvârşită pe o frumoasă scenă împodobită, au luat parte peste 1.000 de credincioşi.

Din soborul slujitor au făcut parte, alături de pr. paroh Petru Farcal, pr. Marian Timofte, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, arhim. Ioan Harpa, stareţul Mănăstirii Popăuţi şi exarh de zonă Botoşani, arhim. Calinic Chirvase, stareţul Mănăstirii Coşula, arhim. Teodosie Pleşca, stareţul Mănăstirii Zosin, pr. Lucian Leonte, protopopul de Botoşani. La eveniment au participat şi membri ai autorităţilor judeţene şi locale.

În cuvântul de învăţătură, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a explicat Evanghelia şi Apostolul zilei, subliniind care sunt drumurile care duc spre Împărăţia cerurilor: „Cărările pe care trebuie să le străbată omul pentru o vieţuire frumoasă, autentică, pe pământ, şi pentru dobândirea Împărăţiei cerurilor sunt multe, sunt atât de multe câte fiinţe umane sunt, au fost şi vor fi pe pământ. Fiecare are drumul său, şi aici, în lume, şi către veşnicie. Dar toate cărările pe care sunt chemaţi oamenii să meargă se întâlnesc, totuşi, unele cu altele în câteva elemente fundamentale. Aceste elemente fundamentale nu sunt din gândirea mea sau din gândirea dumneavoastră, ci sunt din gândirea lui Dumnezeu, arătată în cuvântul Domnului Hristos şi în cuvântul Sfinţilor Apostoli, în cuvântul Sfinţilor Parinţi. Aşadar, reţinem astăzi din cuvintele Domnului Hristos şi ale Sfântului Apostol Pavel cinci lucruri. În primul rând, mărturisirea lui Dumnezeu este esenţială. În al doilea rând, trebuie să purtăm lupta împotriva păcatului şi a poverii adusă de acesta. În al treilea rând, trebuie să ne asumăm suferinţa, care ne duce în final spre bucurie. În al patrulea rând, privirea noastră trebuie să fie tot timpul către ţintă, adică către Dumnezeu. Şi, în al cincilea rând, nu trebuie să uităm că pentru toate primele patru cuvinte avem un mare nor de mărturie, adică sfinţii lui Dumnezeu, pe care, în totalitatea lor, îi prăznuim în această zi”.

La sfârşit, IPS Mitropolit Teofan l-a felicitat pe preotul paroh Petru Fercal, oferindu-i cea mai mare distincţie a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei - „Crucea Moldavă”. De asemenea, Înaltpreasfinţia Sa i-a felicitat şi pe enoriaşi pentru felul în care au ştiut să-şi împodobească cu pictură biserica, oferind distincţie de vrednicie tuturor celor care au ajutat de-a lungul timpului la înfrumuseţarea locaşului de cult. Printre cei evidenţiaţi s-a numărat şi primarul municipiului Botoşani, Cătălin Flutur, care a primit distincţia „Crucea Moldavă pentru mireni”.
Situată în cartierul Stejari din municipiul Botoşani, Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” a fost zidită în anul 1832, pe locul unei biserici vechi din lemn de la 1750, şi este înscrisă în Lista Monumentelor Istorice. Pictura locașului de cult a fost realizată în tehnica fresco, stil bizantin, de către pictorul Dan Gogu, sub îndrumarea părintelui paroh Petru Fercal.

O Galerie foto completă de la eveniment puteți vedea la adresa https://doxologia.ro/arhiepiscopia-iasilor/galerie-foto-sfintirea-pictu…

Citește despre: