A fost un tâlhar și, venind la ava Zosima, îl ruga pe bătrân, zicând: "Pentru Dumnezeu, fă milă cu mine, păcătosul, de vreme ce, multe rele și fără de număr păcate am făcut ca doar m-oi curăți de răutățile mele". Iar starețul, învățându-l, îndată l-a făcut călugăr, dându-i lui și sfântul chip. După aceasta, i-a zis lui starețul: "Să mă crezi pe mine, fiule, că aici nu vei putea să petreci, că de va auzi dregătorul, îndată te va lua pe tine. Ci, ascultă-ma pe mine și de voi duce la o mănăstire mai departe de aici". Deci, l-a dus pe el la mănăstirea lui Dorotei, la marginea Gazei și, viețuind acolo nouă ani, a deprins Psaltirea și toată rânduiala călugărească. După aceasta, iarăși s-a întors la starețul Zosima și i-a zis lui: "Părinte, fă milă cu mine, dă-mi mie hainele cele mirenești, iar acestea călugărești, ia-le". Și, fiindu-i milă, starețul i-a zis: "Pentru ce, fiule voiești să faci așa?" Răspuns-a lui fratele: "Iată că, după ce m-ai îmbrăcat în sfântul acesta chip, părinte, și m-ai trimis la altă mănăstire, nouă ani am petrecut acolo și pe cât am putut am flămânzit și m-am înfrânat și, cu toată frica lui Dumnezeu, în tăcere m-am supus. Și știu că bunatatea lui Dumnezeu m-a iertat pe mine de relele mele cele multe. Dar, când merg în biserică, să mă împărtășesc la altar, îndată îmi stă un prunc și-mi zice mie: Pentru ce m-ai omorât pe mine? Și în nici o zi nu mă slăbește, mustrându-mă. Deci, pentru aceasta părinte, voiesc să mă duc, ca să mor pentru pruncul acela, pe care l-am omorât, fără de minte fiind eu".

După aceasta, luându-și hainele, s-a îmbrăcat într-însele și a ieșit din lavră. Iar după ce s-a dus în cetatea Diospolis, îndată, a doua zi, l-au prins pe el și l-au omorât. Și așa s-a dus la Domnul, curățindu-se de toate păcatele sale și cu Sfinții numărându-se.

 

(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, p. 479)