Popas aniversar în Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Vicovu de Jos

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Popas aniversar în Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Vicovu de Jos

Cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, ziua de 2 octombrie 2018 a însemnat pentru creştinii din Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” - Vicovu de Jos o zi de sărbătoare a comunităţii. Preotul paroh Vasile Popescu a sărbătorit şi împlinirea a 42 de ani de preoţie, din care 40 de ani i-a petrecut slujind la altarul bisericii vicovene.

Istoricul localităţii Vicovu de Jos se pierde în negura vremurilor. Pe aceste meleaguri au trăit triburile geto-dacice. Localitatea Vicovu de Jos este amintită în Evul Mediu în uricele domneşti ale lui Ştefan, fiul lui Alexandru cel Bun, şi apoi uricele domneşti ale lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. La anul 1472, localitatea este dăruită Mănăstirii Putna, după istoricul Isidor Onciul şi alţi istorici.

Prima biserică de lemn a fost construită probabil în secolul al XV-lea în timpul lui Alexandru cel Bun şi a funcţionat până în anul 1752, când s-a construit o altă biserică mai încăpătoare, tot din lemn. Tradiţia locală spune că în anul 1504, când a fost adus trupul neînsufleţit al Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt de la cetatea Sucevei la Mănăstirea Putna, a poposit o noapte la biserica din Vicovu de Jos. După o noapte de priveghere şi rugăciuni, dimineaţa cortegiul a continuat drumul către Mănăstirea Putna, unde a fost înmormântat. În anul 1777, biserica veche din lemn fiind neîncăpătoare, se contruieşte o altă biserică din lemn, mai mare, iar cea veche este donată în anul 1818 satului Bilca, unde se găseşte şi astăzi. Biserica din 1777 a fost construită în timpul episcopului de Rădăuţi Dositei Herăscu, la nord de actuala biserică şi ea a funcţionat până în anul 1878, când s-a terminat construcţia actualei biserici, zidită din piatră şi cărămidă. Biserica veche din lemn a fost donată în anul 1880 parohiei satului Băhrineşti din Bucovina de Nord, astăzi Ucraina.

Noua biserică din zid a fost sfinţită pentru prima dată în septembrie 1878 de către Mitropolitul Teoctist al III-lea al Bucovinei şi Dalmaţiei.

Biserica este înzestrată cu o catapeteasmă executată de pictorul academic Epaminonda Bucevschi, care poate fi admirată şi astăzi.

În biserica nouă au slujit preoţi din Bucovina, precum şi din Transilvania, cum a fost cazul preoţilor Simeon Ungurean şi Vasile Nicoară, precum şi mulţi alţi preoţi din care amintim pe: Dimitrie Siretean, Gheorghe Mihăescu, Liviu Mihăescu, Nicolae Iftimiu, Dimitrie Ienceanu, Flor Teodorescu.

Între anii 1978-1989, biserica a fost restaurată şi înzestrată cu pictură şi mobilier din stejar şi resfinţită la data de 10 septembrie 1989 de către vrednicul de pomenire Teoctist Arăpaşu, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Anul acesta biserica împlineşte 150 de ani de la punerea pietrei de temelie şi 140 de ani de la prima sfinţire.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, ziua de 2 octombrie 2018 a însemnat pentru creştinii din parohia Bisericii cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” - Vicovu de Jos o zi de sărbătoare a comunităţii. Preotul paroh Vasile Popescu a sărbătorit şi împlinirea a 42 de ani de preoţie, din care 40 de ani i-a petrecut slujind la altarul bisericii vicovene.

Sfânta Liturghie aniversară a fost săvârşită de un sobor de preoţi şi diaconi în frunte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, prilej cu care s-a sfinţit şi altarul de vară ridicat de creştini inimoşi în curtea bisericii, acest altar având hramul „Acoperământul Maicii Domnului”.

Dumnezeu a bucurat credincioşii cu o zi frumoasă de toamnă, aceştia participând cu bucurie la Sfânta Liturghie arhierească, în costumele tradiţionale, în frunte cu primarul comunei, ing. Vasile Ţugui. La finalul slujbei, IPS Arhiepiscop Pimen a ţinut un cuvânt de învăţătură şi a oficiat slujba Parastasului întru pomenirea ctitorilor bisericii trecuţi la Domnul. (Preot paroh Vasile Popescu - Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Vicovu de Jos)

Citește despre: