Pentru a descrie viața creștinului în această lume, Sf. Ap. Pavel face apel la imaginea atletului care aleargă spre victorie. Aceasta presupune însă mult antrenament care, în linii mari, este descris de Dumnezeu prin împlinirea a două exerciții fundamentale: postul și rugăciunea. Dar ce sunt ele, de fapt?

Postul este un antrenament pe care omul îl execută cu întreaga sa ființă, trup și suflet, în vederea dobândirii înfrânării, care ne readuce echilibrul forțelor noastre sufletești și trupești. Ca orice antrenament, el are o încălzire, un parcurs și un final. Să le luăm pe rând.

Încălzirea. Constă în abținerea temporară de la mâncare de origine animală și, în diverse grade, chiar și de la alimentaţia vegetală, pentru o anumită perioadă. Nefiind dietă alimentară ci o formă de asceză, această abținere educă în noi poftele, astfel încât nu ne mai stăpânesc ele pe noi, ci noi pe ele, cum este și normal. Așa obținem o întărire a voinței care ne ajută să spunem NU atunci când apare ispita spre păcat. Iată cum, prin asceză materială, începem să culegem roade duhovnicești. Este exact exercițiul de postire poruncit inițial omului, de către Dumnezeu, în primul Rai. Nerespectarea lui, prin mândrie și poftă, a determinat alungarea omului din Rai, alterarea relației cu divinitatea, dezechilibrarea ființei umane, coruperea morală, apariția morții și sălbăticirea mediului înconjurător. În  compensaţie, începutul postului se face prin abținerea de la mâncare. Dar, contrar credinței populare, Lăsatul secului, din cele două Duminici dinainte de startul Postului, nu reprezintă secătuirea alimentelor din frigider sau cămară, ci trecerea la o alimentație uscată, săracă, spre lăsarea celor lumești - prin derivarea în latină a lui saeculum (o perioada de timp a lumii) în saecularis (lumesc).

Parcursul. Nu este suficientă numai întărirea voinței, deoarece mai avem încă două puteri sufletești de rezolvat: luminarea rațiunii și limpezirea simțirii. Acestea contribuie la consolidarea discernământului duhovnicesc, atât de necesar omului în drumul spre veşnicie. De aici, antrenamentul devine mai intens.

Pentru început, trebuie să facem liniște în noi. De aceea toate simțurile noastre trebuie puse la post, pentru a limita senzațiile care ne răscolesc poftele şi viciile. Dacă gustul s-a pus în ordine prin postul alimentar, rămân celelalte: mirosul prin renunțarea la arome rafinate, auzul prin eliminarea sunetelor agitatorii și căutarea celor liniștitoare, iar simțul tactil prin renunțarea la atingeri confortabile, provocatoare sau intime, chiar și a celor legiuite de Dumnezeu. Simultan, reducem și exteriorizarea proprie: vorbim mai puțin și numai cele ziditoare de suflet, mâinile și picioarele părăsesc lucrările relelor și sunt puse în slujba binelui, iar înfrumusețarea strălucitoare a trupului se reduce în favoarea împodobirii sufletului întru sfințenie. Distracțiile se transformă și ele din plăceri decadente în bucurii duhovnicești.

Special pomenesc văzul ultimul, deoarece este simţul cel mai important. Trăind în era vizualului,  putem vorbi despre un nou tip de post: postul mediatic. Deoarece imaginile sunt purtătoare de informație și de emotivitate, trebuie să le alegem cu grijă pe cele care le privim. Consumul mediatic, asemenea consumului alimentar, este condiționat de poftele omului, așa că postul mediatic presupune reducerea imaginilor care ne fac plăcere și căutarea celor care inspiră sfințenie. Erotismul, violența sau frivolitatea ne procură imoralitate și pierdere de timp. De aceea ele trebuiesc stopate și înlocuite cu cele ce ne pot ridica sufletește. Un loc aparte în simţul văzului îl ocupă cititul. Dacă lipsa de citire este cale sigură spre lipsa de educație, tot atât de adevărat este că citirea unor texte proaste produce stări sufleteşti rele și ratarea scopului postului. De aceea, în post, se recomandă citirea textelor sacre, menite a cultiva și lumina rațiunea, spre dobândirea dreptei judecăți.

Spuneam că și simțirea trebuie limpezită. De aici începe greul pentru om, deoarece cel mai mare obstacol îl reprezintă lupta cu propriile sentimente. O rațiune luminată și o voință întărită pot începe limpezirea simțurilor, prin conștientizarea stărilor duhovnicești negative: mândrie, mânie, ură, lăcomie, indiferentism, egoism, etc. Dar puterea de a le elimina se obține doar dacă  introducem în antrenament un element nou: rugăciunea. Pentru mulți, ea pare o practică formală, în care rostim anumite rugăciuni, în Biserică sau acasă. În realitate, aceste rugăciuni sunt litere duhovnicești, asemenea literelor unui alfabet, cu care construim nu cuvinte, ci stări duhovnicești.  Acestea, la rândul lor, produc trăirea unui dialog duhovnicesc cu Dumnezeu, care are două  consecințe imediate: limpezirea simțirilor duhovnicești prin eliminarea stărilor negative și întâlnirea cu harul dumnezeiesc, mai ales prin puterea Sfintelor Taine recomandate cu precădere în post: Spovedania și Împărtășania (este mare Taină ca omul să-L mănânce și să-L bea pe Dumnezeu). Mai amintim aici două rugăciuni cu o extraordinară putere de limpezire sufletească, specifice numai Postului Mare: Canonul cel Mare de pocăință și Rugăciunea Sf. Efrem Sirul. Totodată, este util de urmărit traseul duhovnicesc pe care Biserica îl jalonează, de-a lungul acestui Post, cu Duminici speciale, încărcate de semnificații duhovnicești, urmate de Săptămâna Patimilor Domnului, când omul „reușește” cea mai decăzută realizare a sa: Răstignirea lui Dumnezeu.

De aici, ne apropiem de finalizarea antrenamentului. Ținta întregului antrenament este comuniunea cu Dumnezeu. Cum se realizează? Dacă știm că Dumnezeu este iubire, după spusa Teologului Iubirii, Sf. Ioan Evanghelistul, răspunsul este de la sine înțeles: prin iubire. De altfel, Hristos stabilește tuturor creștinilor o singură și nouă poruncă, cea a iubirii jertfelnice. Dar cum ajungi la iubire, căci pe cât de simplă și cunoscută ni se pare, pe atât de greu o poți ajunge?! Sfinții Părinți ne spun că, dacă am postit cum se cuvine și am reușit să identificăm relele din noi, cea mai eficientă modalitate de a le elimina este înlocuirea lor prin practicarea virtuților corespunzătoare. Astfel, mândria se înlocuiește cu smerenia, dușmănia cu iertarea, mânia cu blândețea, lăcomia cu înfrânarea, egoismul cu generozitatea, indolența cu implicarea și așa mai departe.

Posibil, dragă cititorule, ca în acest moment să-ți spui: păi, dacă mă uit în jur, totul pare un dezastru moral, menit parcă să mă descurajeze. Nu trebuie să deznădăjduiești. Gândește-te că relele din jur sunt doar consecința faptului că oamenii s-au dezvățat sau nu vor să postească așa cum trebuie. Asemenea omului în Rai, omul contemporan crede că poate trăi după bunul plac și după cugetul inimii sale, fără îngrădirile postirii. Dar, sărmanul om contemporan, a uitat că libertinajul nu este libertate, ci robie. Doar postul îi poate oferi șansa eliberării din propria sclavie.

În concluzie, Postul Mare este o luptă a omului cu răul din el însuși, o jertfă adusă lui Dumnezeu, spre redobândirea la final, în Înviere, a comuniunii cu El.

Postire binecuvântată!

(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Părintelui Eugen Tănăsescu de pe adevarul.ro)