Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul şi-a serbat onomastica

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul şi-a serbat onomastica

În Catedrala arhiepiscopală din Roman a fost aniversată ieri, prin rugăciune, onomastica Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul. În această zi a fost adusă din Bucureşti icoana Maica Precista, datată din anul 1872, care poartă semnătura episcopului Melchisedec Ştefănescu.

De sărbătoarea Sfinţilor Ioachim şi Ana, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Roman. Din soborul de preoţi au făcut parte părinţii consilieri şi inspectori de la Centrul eparhial Roman şi părinţii protopopi din cele şase protopopiate ale eparhiei. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, la slujbă au participat autorităţi locale şi judeţene din judeţele Neamţ şi Bacău, dar şi numeroşi credincioşi. PS Ioachim Băcăuanul a adresat un cuvânt de învăţătură, în care a vorbit despre importanţa cinstirii Sfinţilor Ioachim şi Ana. Un moment deosebit l-a constituit aducerea la Catedrala arhiepiscopală din Roman a icoanei Maica Precista. „Înainte de începerea Sfintei Liturghii, PS Ioachim Băcăuanul, alături de preoţii slujitori, a oficiat slujba Acatistului Bunei Vestiri. Sfânta icoană a fost adusă de la Bucureşti, unde a ajuns acum peste 100 de ani, aparţinând iniţial Spitalului Precista din Roman, încă din timpul arhipăstoririi episcopului Melchisedec Ştefănescu“, a spus pr. Constantin Gherasim.

„Este important faptul că această icoană a ajuns acasă“

Icoana Maica Precista a ajuns la Bucureşti în veacul al XIX-lea printr-o împrejurare necunoscută. Preotul Grigore Emilian a readus icoana Maica Precista la Roman, mai ales că pe spatele acesteia apare inscripţionat anul 1872 şi semnătura episcopului Melchisedec Ştefănescu. „Este important faptul că această icoană a ajuns acasă. Anul menţionat pe icoana Maica Precista este scris şi pe frontispiciul Spitalului Precista din Roman. Dacă ne uităm la chipul Maicii Domnului de pe această icoană, vom vedea că ne priveşte din orice loc am sta. Maica Precista vă priveşte pe toţi astăzi (n.r. ieri) şi, de aceea, nădăjduim să aline multe dureri şi necazuri ale credincioşilor noştri“, a remarcat PS Ioachim Băcăuanul. Pr. Ioan Gherasimescu, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, l-a felicitat pe Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul din partea tuturor preoţilor şi credincioşilor de pe cuprinsul Eparhiei Romanului şi Bacăului. PS Ioachim Băcăuanul a primit, pe lângă urări de sănătate, foarte multe flori din partea celor prezenţi. Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul s-a născut la 29 martie 1954, la Stăniţa, judeţul Neamţ. La vârsta de 14 ani a intrat ca frate la Mănăstirea Sihăstria, iar între 1972-1980 s-a nevoit la Schitul Tarcău. După absolvirea seminarului şi a facultăţii de teologie, în anul 1980 a fost tuns monah la Mănăstirea Bistriţa, naş de botez fiindu-i fericitul întru pomenire arhimandrit Ioanichie Bălan. A urmat studii la Institutul „Saint Serge“ din Paris, pentru ca, în anul 1998, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să-l aleagă Arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului. PS Ioachim Băcăuanul s-a implicat în mod deosebit pentru buna organizare şi desfăşurare a evenimentelor prilejuite de serbarea a 600 de ani de atestare documentară a Episcopiei Romanului, în 2008, şi în cele privind ridicarea Episcopiei Romanului la rangul de Arhiepiscopie a Romanului şi Bacăului, în 2009, când Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a înmânat însemnele de Episcop-vicar al nou-înfiinţatei arhiepiscopii.