Preasfinţitul Iustin a instalat un nou stareţ la Mănăstiriea Rohia

Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului

Preasfinţitul Iustin a instalat un nou stareţ la Mănăstiriea Rohia

Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat duminică, 15 ianuarie 2017, Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfânta Ana” - Rohia. În aceeași zi a hirotesit și instalat pe Arhimanditul Macarie Motogna ca stareț al obștii monahale.

În cuvântul rostit, ierarhul a vorbit despre recunoştinţa pe care oamenii trebuie s-o aibă faţă de Dumnezeu şi de semeni. După Sfânta Liturghie, Preasfinţitul Părinte Iustin a hirotesit şi instalat cel de-al doisprezecelea stareţ al Mănăstirii „Sfânta Ana” din Rohia, în persoana Arhimandritului Macarie Motogna.

Preasfinţitul Părinte Iustin, i-a înmânat părintelui Macarie Motogna Decizia şi toiagul de stareţ şi l-a prezentat obştii şi credincioşilor ca întâistătător al Mănăstirii şi părinte al lor. Pentru activitatea culturală desfăşurată, Preasfinţitul Părinte Iustin i-a conferit stareţului mănăstirii distincţia Crucea Sfântul Iosif Mărturisitorul.

La final a fost oficiată o slujbă de pomenire în cadrul căreia au fost pomeniți Arhiepiscopul Justinian, foștii stareți ai mănăstirii, dar și poetul Mihai Eminescu.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: