Preasfinţitul Macarie s-a întâlnit cu peste 150 de liceeni din Sibiu

Arhiepiscopia Sibiului

Preasfinţitul Macarie s-a întâlnit cu peste 150 de liceeni din Sibiu

Preasfinţitul Macarie al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord a conferenţiat astăzi, 28 martie, la Colegiul Naţional Pedagogic „Andrei Şaguna” şi la Colegiul Naţional „Octavian Goga” din Sibiu.

La cele două întâlniri au participat peste 150 de elevi de la cele două instituţii de învăţământ, alături de cadre didactice şi profesori de religie. Conferinţele au fost organizate prin intermediul Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi din România, filiala Sibiu, şi al Departamentului pentru Tineret al Arhiepiscopiei Sibiului.

Întâlnirile au avut ca principal obiectiv împărtăşirea către elevi a experienţelor spirituale pe care Preasfinţitul Episcop Macarie le-a trăit în cei opt ani de slujire a românilor din Suedia, Danemarca şi Norvegia. În acelaşi timp, Părintele Episcop a dorit să răspundă tinerilor la multe întrebări legate de credinţă, de relaţia cu Dumnezeu şi de viaţa creştină.

„Am avut întâlniri frumoase, dialoguri ziditoare, deoarece tinereţea nu este doar o vârstă biologică, ci este mai cu seamă o vocaţie. Tinerii au preocupări frumoase şi am încercat să răspundem împreună la toate întrebările lor. Mă bucură faptul că mulţi dintre ei calcă pragul Bisericii, se pregătesc pentru Sfânta Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie, sub oblăduirea duhovnicilor tineri din Sibiu”, a spus Preasfinţitul Episcop Macarie.

Sursa: mitropolia-ardealului.ro

Citește despre: