Preasfinţitul Părinte Daniil a conferenţiat Sibiu
Credincioşii de la Biserica „Înălţarea Domnului” şi „Sfântul Nicolae” din Sibiu au avut posibilitatea să-l asculte miercuri, 20 aprilie, pe Preasfinţitul Daniil al Episcopiei Române Dacia Felix (Vârşeţ, Serbia).
Seara duhovnicească a fost al doilea eveniment organizat de Parohia Mihai Viteazul I în cadrul unui amplu proiect religios şi cultural de a invita ierarhi, profesori de Teologie, mari duhovnici, oameni de cultură, jurnalişti şi editori de carte, pentru a dezbate diferite teme.
Biserica amintită a fost plină de credincioşi, sibienii din întregul oraş arătând un interes crescut faţă de conferinţa susţinută de Preasfinţitul Daniil, intitulată „Transcendenţa şi imanenţa sărbătorilor”. În prelegerea sa, Preastinţitul Daniil a subliniat caracterul duhovnicesc al sărbătorilor creştine, care depăşeşte în importanţă înţelesul mundan al acestor zile de praznic.
„În fiecare sărbătoare, transcendentul ei se descoperă prin imanent, iar imanentul ei se ridică, se transfigurează prin transcendent.Transcendentul sărbătorii este în primul rând evenimentul biblic din istoria mântuirii noastre sau din viaţa şi istoria Bisericii lui Hristos, pe care sărbătoarea îl comemorează, îl pomeneşte, îl repetă şi actualizează. Imanentul unei sărbători constă în modul, momentul şi locul cadrului liturgic şi spaţiul eclesial în care se ţine sau are loc sărbătoarea, după crugul anului bisericesc. Îmanentul este «aici» şi «acum», iar transcendentul sărbătorii este «atunci» sau «în vremea aceea» şi «dincolo de». Cu alte cuvinte, imanentul sărbătorii este ceea ce poate fi simţit, trăit şi atins, prin comemorare, iar transcendentul este tot ceea ce nu poate fi simţit şi trăit, şi cu atât mai puţin văzut, ci doar crezut şi contemplat prin credinţă. Orice sărbătoare are două «firi»: transcendentă şi imanentă, sau latura şi dimensiunea care ţin de cer şi istoria mântuirii, şi latura care ţine de pământ, de rememorarea şi actualizarea evenimentului respectiv din această istorie a mântuirii”, a spus ierarhul.
În cadrul întâlnirii, Preasfinţitul Daniil a prezentat credincioşilor şi preoţilor cartea sa intitulată „Epicleze”. De asemenea, ierarhul a răspuns la multe dintre întrebările venite din partea publicului, atât despre tema prezentată, cât şi despre alte lucruri legate de viaţa spirituală a oamenilor.
Sursa: mitropolia-ardealului.ro