Pregustarea Crăciunului la Biserica "Sfântul Gheorghe" din Bacău

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Pregustarea Crăciunului la Biserica "Sfântul Gheorghe" din Bacău

Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit duminică, 15 decembrie 2013, Sfânta Liturghie la Biserica "Sfântul Gheorghe" din Bacău.

La final, Preasfinţia Sa, împreună cu pr. paroh Constantin Gherasim, cu pr. Vasile Radu, cu pr. Ioan Butuc, cu pr. Constantin Leonte, cu pr. Gheorghe Chirica şi cu toţi credincioşii prezenţi au asistat la un spectacol dedicat sărbătorii Naşterii Domnului. Au participat grupurile de colindători ale Coralei "Lira", elevii de la Şcoala Numărul 10 din Bacău, copiii de la Şcoala "Mihail Sadoveanu" din Bacău, coordonaţi de prof. Marinela Potârniche, micuții actori de la Colegiul Național Pedagogic "Ștefan cel Mare" din Bacău, care au interpretat o scenetă inspirată din Nașterea Mântuitorului, îndrumați de prof. Anca David, corul copiilor de la Așezământul social-filantropic "Samarineanul milostiv", îndrumaţi de pr. Gheorghe Chirica, corala Bisericii "Sf. Gheorghe", dirijor prof. Ana-Maria Zodian, și micuța violonistă Maria Maftei de la Colegiul Național de Artă "George Apostu" din Bacău, îndrumată de prof. Viola Cel-Mare. "La final, prin grija Eparhiei Romanului și Bacăului,  s-au împărțit micuților colindători, și nu numai lor, peste 200 de pachete cuprinzând dulciuri și fructe, iar credincioșilor prezenți la sfânta biserică li s-au dăruit iconițe reprezentând Nașterea Mantuitorului Iisus Hristos", a spus pr. paroh Constantin Gherasim.