Esenţa idolatriei constă în faptul că făpturilor li se atribuie însuşiri dumnezeieşti şi în virtutea acestor lucruri sunt cinstite (ca idoli)… Noi, însă, sfinţilor lui Dumnezeu nu le atribuim nici o însuşire dumnezeiască, ci îi cinstim ca pe nişte oameni desăvârşiţi, care au ajuns la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos, iar prin aceasta s-au apropiat de Dumnezeu mai mult decât ceilalţi. Fiecare patimă este un idol. Şi fiecare atracţie pe care o avem faţă de un lucru, chiar dacă nu este păcătos, tot de partea idolatriei se află… Cercetaţi-vă şi nu vă cruţaţi. Lăcomia pântecelui este cel mai urât idol. Odată cu închinarea la el, începe dezastrul.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul – Sfaturi înţelepte, Editura Egumeniţa, Galaţi, pp. 284-285)