Ce este fericirea îngerilor?
Fericirea îngerilor nu este altceva decât părtăşia la fericirea lui Dumnezeu, părtăşie care se exprimă prin vederea neîntreruptă a Feţei lui Dumnezeu.
Fericirea îngerilor nu este altceva decât părtăşia la fericirea lui Dumnezeu, părtăşie care se exprimă prin vederea neîntreruptă a Feţei lui Dumnezeu (Matei 18, 10). Vederea lui Dumnezeu este prima cauză a desfătării negrăite a îngerilor. Ei se bucură însă şi prin comuniunea de iubire dintre ei. Să nu uităm că şi Apostolul Pavel vorbeşte despre limbile îngerilor şi că atunci când s-a înălţat până la al treilea cer a auzit cuvintele pe care omul nu poate să le grăiască (I Corinteni 13, 1; II Corinteni 12, 2-4).
În sfârşit, îngerii se desfată şi prin mântuirea oamenilor, la care contribuie ca slujitori şi colaboratori ai lui Dumnezeu. Însuşi Domnul ne întăreşte că „îngerii lui Dumnezeu se bucură pentru pocăinţa unui păcătos” (Luca 15, 10)
(Avva Eustratie Golovanski, Caută şi vei afla. Răspunsuri la întrebările creştinilor, Editura Cartea Ortodoxă, 2009, p. 116)
Maica Domnului – smerenia care a încăput dumnezeirea
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro