Prima Sfântă Liturghie în localitatea bavareză Wolfratshausen

Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului

Prima Sfântă Liturghie în localitatea bavareză Wolfratshausen

Protopopiatul Ortodox Român al Bavariei a organizat în Duminica Ortodoxiei, 21 martie 2021, prima Sfântă Liturghie în localitatea Wolfratshausen din landul Bavaria. Din încredințarea și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Dr. Serafim Joantă, pr. prot. dr. Alexandru Nan a săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare în Biserica evanghelică „Sf. Mihail” din Wolfratshausen. Răspunsurile la slujbă au fost date de corul „Armonia” de la München. La slujbă a participat un număr însemnat de credincioși din localitățile bavareze Bad Tölz, Geretsried și Wolfratshausen.

Printr-o adresă din data de 3 februarie 2017, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim, din dorința de a intensifica activitatea pastoral-misionară pe teritoriul Germaniei, a îndemnat protopopii celor șase protopopiate ale Germaniei, să identifice noi puncte de slujire și să înceapă slujirea în vederea înființării de noi parohii, datorită numărului tot mare de români veniți în această țară în ultimii ani. Acest îndemn a fost reluat mereu atât la Adunarile eparhiale, cât și la toate ședințele administrative ale celor 6 protopopiate.

După o slujire sporadică în localitatea Bad Tölz, părintele Alexandru Nan a reușit să obțină biserica evanghelică „Sf. Mihail” din Wolfratshausen, săvârșind prima slujbă pe data de 22 decembrie 2019.

Așezat în regiunea bavareză Oberland, între văile râurilor Loisach și Isar, orașul Wolfratshausen este situat la circa 35 de kilometri nord de orașul München. Orașul Wolfratshausen, cu o populație de aproximativ 20 000 de locuitori, a fost consemnat pentru prima dată în anul 1003, într-un document emis la curtea ducelui de Regensburg. Conform statisticilor anului trecut, 40 % din populația orașului aparține Bisericii catolice, circa 15 % Bisericii luterane, iar restul populației este fără o confesiune declarată sau aparține altor confesiuni / religii. 

Întrucât în acest oraș și-n cel învecinat, Geretsried, numărul românilor stabiliți este unul mare, slujbele ortodoxe în limba română au continuat la începutul anului 2020, fiind apoi sistate din cauza restricțiilor impuse de pandemie.

Acestea au fost reluate chiar în Duminica Ortodoxiei. Astfel, duminică, 21 martie 2021, în părintele Alexandru Nan a săvârșit Sfânta Liturghie a Sf. Vasile cel Mare. Din soborul slujitor au făcut parte pr. Dumitru Aman, parohul Parohiei Ortodoxe Române „Sf. Nicolae și Sf. Corbinian” din Garmisch-Partenkirchen și diaconii Marius-Petrică Ciorbea și Nicolae Canciu de la München.

Răspunsurile la Sf. Liturghie au fost date de corul „Armonia” al Parohiei Ortodoxe Române „Nașterea Domnului“ din München, înființat în anul 2004 și dirijat de la începuturi de către teologul Ciprian Munteanu.

La momentul predicii, pr. Alexandru Nan a dat citire Scrisorii pastorale a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei din anul Domnului 2021. Fiind Duminica Ortodoxiei, la sfârșitul slujbei, toți cei prezenți au primit câte o iconiță din partea Protopopiatului Bavariei.

Veniți în special din localitățile Wolfratshausen, Geretsried și Bad Tölz, credincioșii români s-au bucurat nespus de această slujbă, deoarece au avut posibilitatea să se roage în limba lor în prima duminică a Postului Mare și să-și împărtășească copilașii. Cu toții s-au arătat încântați de  faptul că Biserica nu i-a uitat, căutându-i în toate colțurile lumii, pentru a le oferi hrană duhovnicească și a-i conduce pe calea mântuirii. (pr. Alexandru Nan)

Citește despre: