Prima slujbă oficiată în localitatea bavareză Wolfratshausen
Protopopiatul Ortodox Român al Bavariei a organizat sâmbătă, 22 decembrie 2019, prima slujbă în localitatea Wolfratshausen din landul Bavaria. Din încredințarea și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Dr. Serafim Joantă, pr. prot. dr. Alexandru Nan a săvârșit slujba Vecerniei în biserica evanghelică „Sfântul Mihail” din Wolfratshausen. La slujbă au luat parte peste 30 de credincioși, adulți și copii.
Din dorința de a intensifica activitatea pastoral-misionară pe teritoriul Germaniei, Înalpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim a îndemnat protopopii celor șase protopopiate ale Germaniei, printr-o adresă din data de 3 februarie 2017, să identifice noi puncte de slujire și să înceapă slujirea în vederea înființării de noi parohii – datorită numărului mare de români veniți în această țară în ultimii ani. Acest îndemn a fost reluat atât la Adunarea Eparhială, cât și la toate ședințele administrative ale celor 6 protopopiate.
Numai în landul Bavaria, numărul românilor a crescut foarte mult în ultimii ani, conform statisticilor puse la dispoziție de Ministerul German de Statistică. De fapt, în landurile Bavaria și Baden-Württenberg se găsesc aproape jumătate din cei peste un milion de români stabiliți pe teritoriul Germaniei.
După demersurile necesare, pr. prot. dr. Alexandru Nan a reușit să obțină biserica evanghelică „Sfântul Mihail” din Wolfratshausen, prin bunăvoința pr. Florian Gruber, parohul comunității evanghelice din această localitate.
Astfel, pe data de 22 decembrie 2019, pr. prot. Alexandru Nan a săvârșit slujba Vecerniei în biserica mai sus amintită. La această primă slujbă oficiată în localitatea Wolfratshausen au participat în jur de 30-40 de credincioși, adulți și copii. La sfârșitul slujbei, părintele a vorbit celor prezenți despre evenimentul care a împărțit istoria lumii în două, întruparea Mântuitorului Hristos, și despre modul cum ne putem pregăti sufletele noastre pentru a-L putea sălășlui pe Pruncul mântuitor.
La sfârșitul slujbei, toți credincioșii prezenți au cântat alături de pr. Alexandru și teologii prezenți la strană tradiționalele colinde românești. De asemenea, au primit din partea pr. Alexandru Nan câte un exemplar al revistei „Renașterea”, editată de Parohia Ortodoxă Română „Nașterea Domnului” din München și câte un acatist al Sfintei Parascheva.
Credincioșii prezenți, veniți în special din localitățile Wolfratshausen și Geretsried, s-au bucurat nespus de această primă slujbă și de faptul că Biserica Mamă își caută fiii împrăștiați prin lume, pentru a le oferi hrană duhovnicească și a-i conduce pe calea mântuirii.