În Adam, se vedea numai chipul modelului; în Hristos, Se arată Modelul Însuși; în Persoana lui Hristos Modelul se unește cu chipul – nici confundându-se cu el, nici despărțindu-se, restaurându-l și ducându-l la desăvârșire prin însăși această unire.

Referindu-se la această arătare strălucitoare a chipului și asemănării, la descoperirea omului-dumnezeu în Dumnezeu-omul, Sfântul Irineu spune: „Adevărul acestora s-a arătat atunci când Cuvântul lui Dumnezeu S-a întrupat, făcându-Se asemenea omului și făcându-l pe om asemenea Lui, pentru ca, prin asemănarea cu Fiul, omul să ajungă Să fie iubit de Tatăl. E drept că odinioară s-a spus că omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu, dar lucrul acesta nu era vădit, căci încă nu era văzut Cuvântul, Cel după al cărui chip fusese el făcut; și din această pricină asemănarea a fost cu ușurință pierdută. Dar când S-a întrupat Cuvântul, El le-a arătat și pe unul, și pe cealaltă. Și a făcut arătat chipul în tot adevărul său devenind El Însuși cela ce era chipul Său; Și a făcut arătat chipul în tot adevărul său devenind El Însuși cela ce era chipul Său; și a restabilit asemănarea în mod tainic făcându-l pe om întru totul asemănător Tatălui celui nevăzut, prin mijlocirea Cuvântului care era de acum văzut”.

(Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, Editura Sofia, p. 23)