Dreptul la protecție și la azil al refugiaților (străinilor) garantat prin Convenția privind statutul refugiaților și adoptată la 28 iulie 1952, ratificată și de către țara noastră pe 4 iulie 1991, care prevede acordarea dreptului de azil refugiaților și un tratament cât mai favorabil posibil a fost și el stipulat în Biblie, prin legea dată lui Moise cu peste trei mii de ani în urmă. Cu toate că din momentul accederii în pământul făgăduinței, israeliților li s-a interzis categoric să contracteze căsătorii de tip exogam pentru a evita prea marea influență a străinilor lor și a le perverti moravurile și slăbi credința monteistă (Deut. 7, 1-6), totuși străinul (ger) sau veneticul avea o seamă de privilegii ce estompează cu mult interdicțiile înrudirii cu ei. În primul rând băștinașilor le era interzis să-i asuprească pe cei străini (Exod 22, 21; 23, 9;Levitic 19, 33-34), ba chiar li se cerea să-i iubească aidoma confraților (Deut. 10, 19). Așa cum precizam, în ziua de sabat, străinul avea același drept la odihnă în vederea refacerii forței de muncă (Exod 23, 12). Textele legislative le dădea dreptul de a se bucura de aceleași drepturi de a fi protejați ca și orfanii și văduvele încât psalmistul, ca de altfel și unii profeți anteexilici spun că Dumnezeu Însuși se erijează în apărătorul străinilor și îl va judeca pe cel care îi asuprește (Ps. 94, 6; 146, 9; Ier. 7, 6; 22, 3; Iez. 22, 7, 29; Zah., 7, 10; Mal. 3, 5). Străinul nu se bucura totuși de dreptul eliberării în Anul Jubileu (Levitic 25, 45-46) dacă era sclav.

Drepturi egale înaintea instanțelor de judecată
În ceea ce privește drepturile civile, în afară de dreptul la odihnă (Exod 20, 10), de altfel garantat tuturor oamenilor, un alt drept de care beneficiau și străinii în vechea societate israelită, așa cum mărturisește Biblia, era dreptul de a fi apărat înaintea unei instanțe de judecată fiind exclus de la tortură pentru aflarea adevărului, așa cum, din păcate, se obișnuia la unele popoare barbare sau în țările cu un regim totalitar și absurd. Ca și băștinașul, străinul trebuia să aibă parte de o judecată dreaptă și în cazul uciderii involuntare, drept ce se concretiza prin adăpostirea acestuia, pentru un timp, în acele cetăți de azil (scăpare), pentru cei care ar fi ucis involuntar (Exod 35, 15). Este adevărat că din punct de vedere cultic străinii nu se puteau bucura de dreptul de a participa la derularea actelor de închinare de la sanctuar, dar poate că nici nu-și doreau acest lucru, și nici animalele lor nu puteau fi acceptate spre a fi sacrificate (cf. Lev. 22, 25). De asemenea în cazul străinilor nu se putea vorbi de accederea la funcțiile sacderdotale și nici pe tronul regal nu puteau urca cei de alt neam. Totuși, prin atitudinea generală de multă bunăvoință față de ei, am putea spune că se pregătea acceptarea tuturor oamenilor ca membri cu drepturi depline ai împărăției lui Dumnezeu de vreme ce a fost înlăturată orice bariereă care-i despărțea pe iudei de neamuri (Efeseni 2, 11-19). Pe Scriptura Primului Testament se baza și Sf. Pavel când le scria credincioșilor Bisericii din Galatia că; numai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toți sunteți una în Hristos Iisus (Galateni 3, 28). El atenționează deci că prin convertirea la Hristos șansele dobândirii harului Duhului Sfânt și a împărăției lui Dumnezeu sunt egale pentru toți oamenii, fără nici o restricție ce ar ține de rasă, sex ori poziție socială după cum spune și Sf. Petru în prima epistolă (cap. 3,7) și într-adevăr în Biserica celor botezați în numele Sfintei Treimi, au fost anulate toate barierele și deosebirile au devenit cu totul neesențiale.